Archive for November, 2018

După București și Cluj, marile firme de IT au invadat și Iașul. Universitățile din oraș scot anual doar 700 de absolvenți, iar cererea de specialiști este imensă. Ce soluții există?

Industria ieșeană de IT s-a dezvoltat puternic în ultimii cinci ani, Iașul fiind în top 4, după București, Cluj și Timișoara. Ba chiar, unele analize arată că Iașul ar fi depășit Timișoara în 2017 la cifra de afaceri cumulată (223 milioane de euro Iașul, 190 de milioane de euro Timișoara). Ce împiedică dezvoltarea acestui sector [...]

Afaceri

Dumitru Oprea: Revistele de cultură au nevoie de finanțare, pe lângă simpozioane şi colocvii

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale să explice ce măsuri au fost luate pentru susţinerea revistelor de cultură din România, în lipsa unei legislaţii care să reglementeze mecenatul, şi care, de multe ori, mai apar doar datorită entuziasmului unor editori şi autori. „În Programul de guvernare PSD-ALDE este menționat faptul [...]

Politica

Legea pentru Autostrada Iași-Târgu Mureș a fost promulgată de președintele Iohannis. Vom vedea reacția PSD cât de curând, când se aprobă bugetul

Eveniment important azi la Cotroceni. Președintele Klaus Iohannis a semnat proiectul de lege referitor la autostradă, adoptat la începutul lunii de către Parlament. La ceremonie au fost invitați reprezentanți ai societății civile ieșene, dar și politicieni. Șeful statului își arată sprijinul total pentru acest proiect, dovadă festivitatea organizată la Cotroceni. Televiziunile de știri naționale au [...]

Politica

Asta chiar ar fi o lovitură: G4Media scrie că la Iași s-ar putea construi o fabrică Volkswagen

România este în competiție cu Bulgaria și Turcia pentru o fabrică a grupului Volkswagen, potrivit unei publicații germane. Județul Iași este luat în calcul de autoritățile române pentru o eventuală investiție, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale. Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași, a declarat pentru G4Media.ro că o CJ vrea să preia 80 de [...]

Afaceri

Orban a vorbit la Iași despre șansele moțiunii de cenzură: Nu pot spune ce pun pe masă în negocierile cu aleșii PSD, dar avem soluții

Liderul PNL, Ludovic Orban, afirmă că negocierile cu parlamentari social-democraţi pentru susţinerea moţiunii de cenzură sunt purtate în funcţie de evoluţiile din PSD, precizând că nu poate spune ce pune pe masă la aceste discuţii, însă există soluţii. Orban a spus, sâmbătă, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că negocierile pentru moţiunea de cenzură se [...]

Politica

Exercițiu inedit ieri la Iași: Participanții la simpozionul inițiat de Iașisting Grup au fost evacuați, fiind simulat un incendiu

Aproximativ 200 de persoane au fost evacuate ieri la Iași din sala unde avea loc un simpozion privind riscurile substanţelor periculoase, după ce organizatorii au simulat producerea unui incendiu în spaţiul respectiv. Evenimentul a avut loc la Teatrul FIX şi a avut ca scop conştientizarea populaţiei asupra riscurilor substanţelor periculoase. Chiar în timpul lucrărilor simpozionului, [...]

Diverse

Dumitru Oprea: Care mai e soarta învățământului profesional și tehnic din România?

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Educaţiei Naţionale să explice ce demersuri au fost făcute de executivul PSD şi ALDE în vederea revalorizării învăţământului profesional şi tehnic din sistemul educaţional şi care au fost rezultatele acţiunilor. „În capitolul Politici în domeniul educației din Programul de guvernare al PSD-ALDE, la măsura Cetățeni activi pe piața muncii, [...]

Politica

Două vorbe despre scandalul de la RealitateaTV

Am ascultat argumentele lui Cozmin Gușă referitoare la Rareș Bogdan. N-a lămurit de unde a pornit scandalul și de ce Oreste și Oana Stănciulescu au primit interdicție de a intra în emisiuni. Că Rareș e incomod și că uneori sare calul e adevărat, dar e ciudat ca tu patron să scoți din grilă taman omul [...]

Media

Dumitru Oprea: Opoziția trebuie să lupte pentru păstrarea României în Europa

Ne apropiem de Ziua Națională a României, 1 Decembrie, un moment care ar fi trebuit să constituie punctul culminant al unui an de sărbătoare pentru toți cetățenii, punctul culminant al Anului Centenar. În schimb, suntem în situația de a organiza o comemorare a despărțirii de Europa din cauza guvernării PSD-ALDE. Prin minciună și propagarea urii, [...]

Politica

Scrisoare de la Iași către Iohannis: ”Nimic din activitatea Olguței Vasilescu n-o recomandă la Transporturi. Vă rugăm să analizați cu mare atenție această nominalizare”

Asociațiile civice ieșene care militează pentru construirea autostrăzii Iași-Târgu Mureș susțin că nimic n-o recomandă pe Olguța Vasilescu să preia Ministerul Transporturilor, cerându-i președintelui României să analizeze cu ”mare atenție” această nominalizare. Asociațiile ieșene ”Moldova vrea Autostradă” și ”Împreună pentru A8” au trimis o scrisoare deschisă președintelui României Klaus Iohannis, în care își exprimă îngrijorarea [...]

Administratie, Politica

Este anunțat cod galben de ninsori în Moldova. Undeți puteți suna ca să obțineți informații despre situația drumurilor naționale

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 18 noiembrie, o avertizare Cod galben de ninsori moderate cantitativ și strat de zăpadă. Avertizarea este valabilă din această seară, începând cu ora 22, până mâine, 19 noiembrie, la aceeași oră, fiind vizată inclusiv Moldova. Potrivit avertizării, în cursul nopții și pe parcursul zilei de luni, 19 noiembrie, [...]

Administratie

Dumitru Oprea: Incompetența ucide, la propriu

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Sănătăţii să explice cine îşi asumă vina pentru crearea blocajelor dintre instituţiile statului român şi centrele medicale din străinătate, prin nerespectarea angajamentelor de plată pentru serviciile medicale externe, situaţie cu consecinţe extrem de grave, care a dus la pierderea unei vieţi omeneşti. „În timp ce prin programul de [...]

Politica

Chirica s-a dus la conferința municipală PMP. Ce urmărește primarul Iașului

Mihai Chirica a apărut azi la conferința municipală a PMP Iași. Gestul nu reprezintă doar un semn de mulțumire pentru sprijinul PMP dat lui Chirica în consiliul local, ci face parte din strategia sa pentru 2020. Mihai Chirica a fost exclus din PSD la începutul acestui an. PSD continuă să-l sprijine în CL (mulți consilieri [...]

Politica

Grupul Autonom, cu filială puternică la Iași, și-a dublat cifra de afaceri în acest an. Joi, Autonom va organiza Iași Elite Business

Dan Ştefan, managing partner al Autonom, grup care oferă servicii de închirieri de maşini, leasing operaţional, transferuri cu şofer şi închiriere de echi­pa­mente, esti­mea­ză pentru 2018 o cifră de afaceri la nivel de grup de peste 50 de milioane de euro, dublu faţă de anul precedent. Potrivit Ziarului Financiar, evoluţia este determinată de extinderea portofoliului de [...]

Afaceri

Ce preia deputatul PSD de Iași Vasile Cîtea pe facebook: “Dragă UE, ești o curvă satanistă“. Ulterior, Cîtea a șters mesajul

Deputatul PSD de Iași Vasile Cîtea a preluat pe facebook o declarație a actorului Florin Zamfirescu, cu următorul mesaj: “Dragă Uniune Europeană, ești o curvă satanistă“. Postarea este șocantă, dar nu este prima dată când deputatul Cîtea are ieșiri de acest gen în spațiul public.

Politica