Archive for April, 2011
Oajdea pleacă din CODA şi cere demisia Mihaelei Popa de la sefia filialei
La PDL Iaşi, evenimentele se succed cu repeziciune. După ce ieri a anunţat că va contesta la BPN alegerile de la municipiu, azi Oajdea a anunţat că pleacă din CODA. „Nu pot să mai fac parte din CODA, îmi dau demisia”, a spus Oajdea, care a afirmat că aşteaptă şi demisia Mihaelei Popa de la [...]
Pirueta lui Axinia sau cum ajungi de la susţinător înfocat al lui Oajdea la taxarea atitudinii de a ieşi din sală
Constantin Axinia. Vechi membru pedist şi susţinător înfocat al taberei Oajdea. Până ieri, la ora 16.00. Dimineaţă, a rostit un discurs lacrimogen la Luceafărul, în favoarea deputatului din Dacia. A amintit inclusiv de lacrimi, retrăgându-se abil, pentru a-i face culoar lui Daniel Oajdea. N-a mai candidat la şefia filialei, dar a mers mai departe. A [...]
Avertismentul lui Spînu: Cei care vor continua să atace PDL din interior, vor fi sancţionaţi
Noul lider al filialei municipale a PDL Iaşi Marius Spînu a ţinut azi prima conferinţă de presă, alături de ceilalţi membri ai conducerii organizaţiei. Este vorba de prim-vicepreşedinţii Constantin Bîrhală şi Constantin Axinia, secretarul general Radu Negrescu şi unul din cei 14 secretari executivi, Sorin Ionescu. „A existat acel incident cu părăsirea sălii, dar statutar, [...]
Ce s-a întâmplat azi la PDL Iaşi
Noua echipă de conducere a filialei municipale a ţinut o conferinţă de presă, la aceasta participând noul lider Marius Spînu, prim-vicepreşedinţii Constantin Bârhală şi Constantin Axinia, secretarul general Radu Negrescu şi unul dintre secretarii executivi, Sorin Ionescu. „Statutar, totul a fost corect, iar cei nemulţumiţi pot face contestaţie la BPN”, a spus Spînu.
Gabriel Grigore despre şedinţa cu scântei de la PDL: A fost statutară. O confirmă şi şeful Comisiei de Statut, Etică şi Litigii de la centru
Secretarul general al PDL Iaşi Gabriel Grigore scrie pe blogul său că, lucrările Consiliului de Coordonare Local al partidului au fost desfăşurate conform statutului. „Fiecare pas a fost condus după Statutul PDL şi Regulamentul de Funcţionare şi Organizare al partidului. Nu s-a ţinut nicio şedinţă pe holuri. Ultimul tur de scrutin, s-a desfăşurat acolo unde [...]
Agitaţia de la PDL Iaşi nu s-a încheiat. Duminică, Spînu şi Oajdea ţin conferinţe separate de presă(UPDATE)
Disputa de la PDL Iaşi continuă. La ora 12.00, este programată conferinţa de presă a proaspătului şef al filialei municipale, Marius Spînu, în vreme ce Daniel Oajdea, învinsul în alegeri, intenţionează şi el să aibă o întâlnire cu presa, cel mai probabil la ora 13.00. Ambele conferinţe de presă
Jurnal de blogger
Dumitru Oprea: Inca astept sa invinga ratiunea Andrei Racoti: Adevaratul castigator al alegerilor de la PDL Iasi este Daniel Oajdea Loredana Popovici: Cum s-au vazut alegerile PDL Iasi din Cipru Tudor Ciuhodaru: Guvernantii cu coasa Georgian Zamfir: VIDEO. Cum a fost la alegerile PDL Iasi
Cum s-au văzut din culise alegerile de la municipala PDL
• Agitaţie mare pe holuri, ca la fiecare conferinţă judeţeană a oricărui partid. Înainte de votul pentru şefia filialei, cele două tabere erau optimiste. Cei din tabăra Spînu se aşteptau la o victorie concludentă, cei din tabăra Oajdea mizau pe un scor strâns. • Imediat după anunţarea rezultatului, Daniel Oajdea a discutat cu liderul PDL [...]
Alegeri cu scandal la filiala municipală a PDL Iaşi. Spânu câştigă cu 7 voturi în faţa lui Oajdea. Învinsul a părăsit sala şi anunţă că va contesta alegerile
Deputatul Marius Spînu a fost ales azi preşedinte al organizaţiei municipale a PDL Iaşi. Contracandidatul său deputatul Daniel Oajdea, care a pierdut la diferenţă de numai şapte voturi, a părăsit sala, alături de susţinătorii săi, şi a anunţat că va contesta rezultatul scrutinului. Alegerile pentru conducerea organizaţiei municipale a PDL Iaşi s-au desfăşurat la Teatrul [...]
Surpriză în dosarul tramvaiului ucigaş: expertul Gaiginschi, care s-a pronunţat din prima că vatmanul a greşit, este scos din anchetă
Expertul tehnic Radu Gaiginschi a fost scos din ancheta tramvaiului ucigaş, anunţă TeleM, decizia fiind luată chiar de către procurori şi poliţişti. Reproşul ar fi declaraţiile lipsite de obiectivitate ale acestuia, dar în spatele acestei decizii ar putea fi cu totul altceva. La două zile de la producerea tragediei, Radu Gaiginschi era ferm: eroare umană
Cerere inedită a lui Nicuşor Păduraru către Nichita. Deputatul vrea să-şi ţină audienţele în holul Primăriei
Nicuşor Păduraru îi cere lui Nichita să accepte să-şi ţină audienţele în holul Primăriei, printr-o deschisă deschisă adresată atât Consiliului local, cât şi actualului primar al Iaşului. Deputatul PDL motivează că multe dintre problemele Iaşului care ţin de primărie sunt puse în cârca parlamentarilor, iar de aici apar „confuzii şi distorsionări”. Iată conţinutul scrisorii deschise [...]
Rugăminte pentru cititorii jurnalvirtual din Germania, SUA, Australia, Danemarca şi Polonia
Cea mai mare parte a cititorilor jurnalvirtual.ro sunt din Iaşi. O altă parte importantă sunt în ordine, din Bucureşti, Suceava, Bacău şi Timişoara. Însă mai există o categorie, cei din străinătate, a căror prezenţă constantă aici mă bucură. Statisticile arată click-uri zilnice din Regensburg (Germania), Silkeborg (Danemarca), Mountain View (SUA)
Încep să răsară din nou pe piaţa Iaşului sondaje otrăvite?
Datele unui sondaj comandat de personaje (partide) deocamdata necunoscute au apărut pe un blog realizat chipurile de nişte ziarişti ieşeni, fără să ştim măcar numele vreunuia dintre ei. Măsurătoarea a fost făcută de o firmă din Cluj, Operations Research, ieşenii fiind chestionaţi telefonic asupra opiniilor lor politice. Rezultatele nu sunt surprinzătoare, ci de-a dreptul ciudate.
Gabriel Surdu despre moartea fratelui său: O pierdere grea. Am fost mai mult decât nişte fraţi. A muncit foarte mult, n-a avut grijă de el
„Am fost alături tot timpul unul de altul, într-o viaţă plină de suişuri şi coborâşuri. E o grea pierdere pentru familia noastră. Victor a obţinut performanţe deosebite şi a muncit foarte mult. Poate şi de asta s-a întâmplat ce s-a întâmplat, că n-a avut grijă de el. S-a dus de tânăr, la doar 63 de [...]
Cine va câştiga şefia filialei municipale a PDL Iaşi? Pe hârtie, favorit e Spînu
Doi sunt candidaţii care se bat cu şanse la şefia organizaţiei municipale a PDL, condusă în prezent de Dumitru Oprea. Confruntarea va fi între deputaţii Marius Spînu şi Daniel Oajdea, în timp ce voturile pe care le-ar obţine cel de-al treilea candidat Constantin Axinia ar conta doar în turul doi. În cazul în care disputa [...]
