Archive for July, 2012

Cifre calde dintr-un sondaj cu privire la suspendare

Ultimele bârfe care circulă pe piaţă este ca scorul nu e unul zdrobitor în favoarea suspendării, ci 57-43. E vorba de cifrele unui sondaj făcut zilele trecute. Dacă e real, scorul nu e atât de liniştitor pentru USL, având în vedere că orice zi care trece nu e favoarea celor care au provocat întreaga nebunie.

Politica

Va sta Crin doar trei zile la Cotroceni?

Mâine, Traian Băsescu va fi probabil suspendat în Parlament, iar Crin se duce interimar la Cotroceni. Săptămâna viitoare, Curtea Constituţională are de luat o decizie grea in privinta constitutionalitatii revocarilor de la varful celor doua camere. Teoretic, CC poate infirma schimbările de la şefia Senatului şi a Camerei Deputaţilor. Ce se întâmplă din momentul respectiv? [...]

Politica

Oajdea: Cei de la USL înregistrează un derapaj de la democraţie. Nu votez suspendarea lui Băsescu (UPDATE)

Deputatul PPDD Daniel Oajdea critică atitudinea USL din ultimele zile şi spune că nu poţi repara o nedreptate cu o altă nedreptate. „Cei de la USL înregistrează un derapaj de la democraţie. Nu poţi repara o nedreptate cu o altă nedreptate. Suspendarea lui Băsescu putea fi făcută pe cale normală.

Politica

Doi eurodeputaţi cer Comisiei Europene să analizeze situaţia din România şi propun suspendarea dreptului de vot

Doi eurodeputaţi, preşedinţii unor comisii din Parlamentul European, cer Comisiei Europene să urmărească atent evoluţia politică de la Bucureşti şi să prezinte un raport care ar putea conduce la suspendarea dreptului de vot al României în Consiliul European. “Deciziile luate de Guvernul României în ultimele zile sunt foarte preocupante. Comisia Europeană trebuie să acţioneze imediat [...]

Politica

AUDIENTE TV: Postul B1 a depăşit Realitatea şi RTV

B1 TV a depăşit din nou, ieri seară, posturile Realitatea TV şi România TV, în Prime Time News, potrivit datelor de audienţă furnizate de Kantar Media. Între orele 19.00 şi 24.00, intervalul de maximă audienţă pentru televiziunile de ştiri, B1 TV a obţinut o cotă medie de piaţă de 4,7%, peste cea a Realităţii TV [...]

Media

De ce mătuşa Maria şi unchiul Vasile îl vor mătura pe Băsescu

In campania pentru referendum, pensionarii vor fi în prima linie. Ei vor fi adevăraţii agenţi electorali pro-suspendare. Unii o vor face pe faţă, la mitinguri şi acţiuni de partid, alţii vor lupta prin blocuri, la cozi sau la partidele de şah din Podu Roş şi Tătăraşi. Sunt însetaţi de revanşă. La fel şi o parte [...]

Politica

Ideea lui Adăscăliţei: Banii lăsaţi de Simirad să fie folosiţi pentru drumuri judeţene, nu pentru Aeroport. Atac al PSD la Adomniţei sau un simplu punct de vedere?

Fostul vice al CJ Constantin Adăscăliţei şi-a început campania electorală. El i-a cerut şefului CJ Cristian Adomniţei ca suma de 50 de milioane de euro, lăsată de Constantin Simirad în vistieria instituţiei, să fie folosită pentru refacerea a două drumuri judeţene din colegiul Ţibăneşti, unde va candida pentru deputăţie. Adăscăliţei consideră că CJ-ul poate obţine [...]

Administratie, Politica

Nebunia continuă. Urmează suspendarea preşedintelui

Ovidiu Nahoi (Adevărul): Cei de la USL sunt orbiţi de putere. Au mers prea departe. Dacă nu cumva acest drog i-a distrus cu totul. Sunt inconştienţi dacă ei cred că referendumul e o formalitate. S-ar putea ca bomba să le explodeze mai repede decât cred ei. Poate vor asculta de glasul raţiunii, deşi am mari [...]

Politica

Marius Dangă îi dă un ghiont şefului de la RATP

„Pentru condiţiile actualului serviciu de transport public îmi prezint eu scuzele, dacă domnul Ghercă nu le-a prezentat încă”, a declarat azi viceprimarul Marius Dangă. Este prima declaraţie critică a liberalului faţă de un director din subordinea primăriei condusă de pesedistul Nichita. RATP se afla in coordonarea directa a noului viceprimar PNL. Intrebarea e de ce [...]

Administratie, Politica

Reacţii dure la PDL Iaşi faţă de atitudinea USL: lovitură de stat, răbufniri de ură

Vezi pe oradeiasi.ro ce spun senatorul Dumitru Oprea şi deputatul Petru Movilă in legatura cu ultimele intamplari de pe scena politica.

Politica

Crin şi graţierea lui Năstase

SCENARIU: Traian Băsescu va fi suspendat în Parlament. Crin Antonescu va fi preşedinte interimar, iar pe masa sa va ajunge cererea de graţiere a lui Năstase! Interesant moment…

Politica

USL uită că în toamnă avem alegeri

USL va câştiga pe termen scurt nişte poziţii, dar pe termen lung are doar de pierdut. Ceea ce se petrece azi nu va rămâne fără urmări! Cu mici excepţii, nu am văzut comentatori care să aprecieze atitudinea PSD si PNL. Iar bulgărele abia s-a pornit! Nu e vorba aici neapărat de înlocuirea lui Vasile Blaga [...]

Politica

Ambasadorul SUA: Sunt profund preocupat de orice încercare de ameninţare a independenţei instituţiilor democratice din România

“Sunt profund preocupat de orice incercare de amenintare a independentei institutiilor democratice din Romania.  Manipularea sau amenintarile la adresa institutiilor D-voastra, in special a instantelor judecatoresti, nu vor reprezenta un motiv de ingrijorare doar pentru guvernul american, ci si pentru modul in care Romania este perceputa pe pietele financiare”, spune Ambasadorul SUA la Bucuresti, Mark [...]

Diverse

Fenechiu: Obiectivul USL este să ajungă cât mai repede la alegeri

Obiectivul USL este să ajungă cât mai repede la alegeri, a declarat la Palatul Parlamentului, deputatul PNL Relu Fenechiu, prim-vicepreşedinte al partidului. Potrivit acestuia, şeful statului “îşi permite acum să facă orice în România”. Detalii pe oradeiasi.ro

Politica

Cristina Dobre: USL rade tot. A început revoluţia roşie

„USL a decis să radă tot. Asistăm la distrugerea statului de drept din cauza unor ambiţii personale. Crin Antonescu îşi joacă ultima carte, dar poporul nu e aşa prost cum cred ei. Având majoritate, USL încearcă să arate că albul e negru. Mă uit uimită la atitudinea parlamentarilor USL. Ei stau şi râd, aceşti oameni [...]

Politica