Archive for August, 2013

TeleM, «Iaşul în direct», ora 20.00. Invitat: şeful CJ Cristian Adomniţei

Media

Cum arăta pietonalul azi la ora 14.00, la 33 de grade

Diverse

Movilă despre inaugurarea lucrărilor la aeroport: Cei de la USL trebuiau să-i mulţumească lui Simirad. El a strâns banii pentru a putea începe lucrările

Deputatul PDL Petru Movilă susţine că evenimentul prin care liderii USL Iaşi au marcat miercuri începerea lucrărilor la noua pistă a aeroportului, a fost umbrit de populism. Movilă spune că suma necesară proiectului a fost asigurată de fostul şef al CJ Iaşi, Constantin Simirad, fără ca USL să aibă vreo contribuţie. „Ar trebui să le [...]

Administratie, Politica

Nichita a vorbit la festivitatea de la aeroport despre „piedicile altora”, în timp ce Adomniţei le-a mulţumit consilierilor judeţeni PDL şi PPDD

Cine l-a ascultat pe primarul Gheorghe Nichita în timpul discursului rostit la inaugurarea lucrărilor de la aeroport avea impresia că avea în faţă un reprezentant al guvernului care tocmai adusese în tolbă 50 de milioane de euro. Nichita a vorbit de parcă ar fi avut mari merite că încep lucrările. De altfel, în cuvântul său, [...]

Politica

Seriozitate de două parale în fotbalul românesc. Mircea Sandu: Am putea să avem 20 de echipe, cu Rapid şi Iaşi în prima ligă

Şeful FRF Mircea Sandu a făcut azi o afirmaţie-şoc. “Liga s-ar putea reuni de urgenţă şi ar putea propune Comitetului Executiv să introducă Rapid şi Iaşi în Liga 1, să avem 20 de echipe. Eu am lansat ideea şi acum o lună. În felul acesta toată lumea e mulţumită”, a propus Sandu. De altfel, preşedintele [...]

Sport

Jurnal de blogger

Liviu Bratescu: A trecut un an Liviu Antonesei: Grupul de la Iasi – un sociolog ma intreaba

Diverse

Parlamentarii USL se împăunează cu aeroportul, dar n-au nici un merit în demararea lucrărilor

Care e meritul parlamentarilor de Iaşi ai USL care se înghesuiau să apară la aeroport în poză lângă Nichita şi Adomniţei? Deciziile pentru a urni proiectul cu noua pistă au fost luate de plenul CJ, iar banii nu-s de la guvern, ci moşteniţi de la fostul şef al CJ Constantin Simirad.

Politica

Cvartet liberal la festivitatea de la aeroport: Cozmanciuc, Dangă, Ficu şi Crăciunescu

Diverse

Cât s-a antrenat oare Adomniţei pentru a manevra excavatorul?

Administratie

Excavatoristul Adomniţei a dat startul lucrărilor la aeroportul din Iaşi

Lucrările de construire a noii piste a aeroportului Iaşi, lungă de 2.400 de metri, au fost inaugurate miercuri după amiază, preşedintele CJ Cristian Adomniţei urcând într-un excavator pentru a lua prima cupă cu pământ. La evenimentul desfăşurat în zona aeroportului din Iaşi au fost prezente oficialităţi locale şi judeţene, parlamentari PSD, PNL, PDL si PPDD, [...]

Administratie

Oajdea a scăpat teafăr după ce maşina pe care o conducea a lovit un cap de pod, apoi a intrat într-un copac

Deputatul PPDD Daniel Oajdea a fost implicat azi într-un accident rutier, la ieşirea din judeţul Iaşi, spre Vaslui. El a pierdut controlul volanului, iar maşina a intrat într-un copac. Oajdea spune că întreaga vină o are o şoferiţă care a frânat brusc în faţa sa. Accidentul s-a petrecut în zona localităţii Ciorteşti, judeţul Iaşi, iar [...]

Diverse

Cătălin Ivan: Băsescu ne obligă să-l suspendăm, dar USL nu o va face

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine că era obligatorie coabitarea între preşedinte şi premier, aceasta având efecte pozitive în economie. El spune că prin acţiunile sale, Traian Băsescu încearcă să oblige USL să-l suspende din nou, dar nu se va întâmpla acest lucru. Detalii pe oradeiasi.ro

Politica

Tăriceanu: Sper de la colegii mei liberali să iasă din pasivitate şi să nu accepte supraimpozitarea proprietăţilor

“Mi se pare o greşeală, o gravă eroare de politică fiscală să se supraimpoziteze aceste proprietăţi care joacă un rol de protecţie socială într-o economie de piaţă. În loc ca persoanele care eventual sunt în vârstă să aştepte cu mâna întinsă la diferite ajutoare din partea statului, ele pot obţine un venit suplimentar prin închirierea [...]

Politica

hotnews: Varianta scrisorii de intenţie cu FMI: Contribuţii la sănătate la veniturile din chirii, impozit diferenţiat în funcţie de destinaţia clădirilor

Guvernul se angajeaza sa aprobe pana la mijlocului lunii septembrie 2013, prin ordonanta de urgenta, taxarea obligatoria prin contributii la fondul de sanatate a veniturilor obtinute de persoanele fizice din chirii, incepand cu anul 2014, potrivit unei variante din 29 iulie a scrisorii de intentie convenite cu FMI si consultata de HotNews. “In acest scop, [...]

Diverse

Cupa Coabitării la fotbal. Care sunt echipele calificate în semifinale şi cine le pregăteşte o surpriză celor de la PSD

Se cunosc cele patru echipe calificate în semifinalele Cupei Coabitării la fotbal. Turneul, chiar dacă unul amical, a stârnit pasiuni aprinse, echipa PSD Iasi prezentând pe teren jucători care practică acest sport. În semifinale s-au calificat PSD, PNL şi Primăria, plus PDL, echipa cea mai bine clasată dintre competitoarele care au ocupat în grupe poziţia [...]

Politica, Sport