Archive for January, 2014
Premieră la Casa Pătrată: Jurnaliştii n-au avut voie să intre prin Prefectură, pentru a merge la conferinţa lui Adomniţei
Prefectura se bagă în meciul Nichita-Adomniţei? Pentru prima oară, ziariştilor li s-a interzis să intre pe uşa dinspre Moldova Mall, pentru a participa la conferinţa de presă a lui Adomniţei. „Nu aveţi voie pe aici”, le-a spus jurnaliştilor poliţistul de la intrarea în Prefectură, care le-a cerut ziariştilor să folosească intrarea dinspre Trei Ierarhi. Curioasă [...]
Adomniţei despre schimbările de la aeroportul Iaşi: «Până acum doi ani, eram copilul orfan al Moldovei. Acum, am devenit al doilea hub naţional Tarom, după Bucureşti»
Preşedintele CJ Iaşi Cristian Adomniţei a spus că până în anul 2012, Iaşul nu avea legături aeriene decât cu Bucureştiul şi cu Viena, dar că între timp, lucrurile s-au schimbat. „Până acum doi ani, Iaşul era copilul orfan al Moldovei, iar ceilalţi (Bacăul şi Suceava – n.r.) alergau înainte către dezvoltare. Începem să contăm la [...]
Pe 31 martie, primul zbor din Iaşi cu Tarom către Tel Aviv. Vor fi două curse pe săptămână
Din primăvară, Iaşul va fi legat de Tel Aviv, prin două zboruri pe săptămână ale Tarom, luni şi joi. Primul zbor este programat pe 31 martie. „Tel Aviv e mai mult decât o rută externă. Ştim bine importanţa acestei capitale. Este o rută care se adresează nu doar Iaşului, ci Moldovei. Este vorba de un [...]
Tinerii liberali ieşeni au un nou şef la municipiu
Organizaţia de tineret a PNL Iaşi are de sâmbătă un nou preşedinte. Este vorba despre Răzvan Timofciuc, ales fără emoţii în fruntea organizaţiei. Funcţia a fost ocupată până acum de consilierul local Gabriela Antipa. Citeste pe oradeiasi.ro
Cum a îngheţat primăria Iaşi lucrările la metroul din Fundaţie
Adică toată iarna, când am avut temperaturi de primăvară, şantierele din Iaşi au zăcut închise, iar acum, în mijlocul lui ianuarie, primăria lui Nichita se trezeşte că n-ar fi rău să repornească lucrările. O faceţi degeaba că, imediat dupa 24 ianuarie se anunţă minus 15 grade. Dacă erau alegeri la primărie şi vremea permitea, nu [...]
Scenariul lui Sebastian Ghiţă: USL merge mai departe, ba mai mult, PSD şi PNL ar putea fuziona
«Cred că USL va rezista. Nu mor caii când vor câinii! Să nu ne grăbim şi să cântăm prohodul USL. Poate că, la sfârşit, PSD şi PNL se vor uni într-un partid din a treia generaţie. Un fel de New Labor. O construcţie progresistă. Ponta poate deveni un Tony Blair al Estului Europei. Orice partid [...]
Blaga şi Predoiu vin la Iaşi pe 24 ianuarie. Când va fi ales noul lider al pedeliştilor ieşeni
Liderii PDL Vasile Blaga şi Cătălin Predoiu vor fi prezenţi vinerea viitoare la Iaşi, la manifestările programate de Ziua Unirii. Anunţul a fost făcut de preşedintele PDL Gabriel Surdu. Cei doi, alături de alţi reprezentanţi din conducerea partidului, vor sosi în Iaşi cu o zi mai devreme, urmând a avea o întâlnire şi cu membrii [...]
ZF: Călătoria cu avionul din Bucuresti spre Cluj, Iaşi sau Timişoara, mai scumpă decât un zbor la Londra. Cu trenul faci şi jumătate de zi
O călătorie dus-întors cu avionul din Bucureşti la Cluj sau Iaşi costă 140 de euro de persoană şi 150 de euro spre Timişoara, mai mult decât un bilet la Londra sau Istanbul cu companii aeriene străine, potrivit unei analize a ZF. Chiar şi cu o rezervare făcută cu trei luni înainte, la Tarom, singura companie [...]
«Iaşul în direct», TeleM, ora 20.00. Cum ar trebui să arate centrul oraşului? Ce facem cu pietonalul sau cu parcul de la Teatru?
Discutăm în seara asta la «Iaşul în direct» (TeleM, ora 20.00) despre proiectul celor două tinere arhitecte din Iaşi privind reamenajarea zonei centrale a oraşului. Cum ar trebui să arate pietonalul sau parcul de la Teatru? Replantăm tei sau ne plac piticii japonezi? Vor fi în platou: arhitectele Alexandra Berdan şi Adriana Gheorghiescu, precum şi [...]
Cine vine la şefia PMP Iaşi
După demisia lui Dan Constantin Mâţă de la conducerea PMP, în interiorul organizaţiei ieşene sunt vizate trei nume pentru preluarea filialei judetene: omul de afaceri Marian Berdan, fostul viceprimar Gabriel Grigore şi Răzvan Huţanu, în prezent secretar general al PMP. În partid se vorbeşte tot mai intens de un tandem Berdan-Grigore, unul urmând să conducă [...]
Dan Mâţă a demisionat de la şefia Partidului Mişcarea Populară Iaşi
Dan Constantin Mâţă şi-a anunţat marţi seară demisia de la şefia Partidului Mişcarea Populară Iasi. Totodată, şi-a dat demisia şi vicepreşedintele Lucian George Pavel. Dan Mâţă a invocat într-o şedinţă a conducerii PMP Iaşi unele probleme personale şi a decis să se retragă de la conducerea organizaţiei. Până la momentul în care şefii naţionali ai [...]
O crimă se petrece sub ochii noştri. Cine plăteşte?
Nu mai sunt medicamente pentru tratamentul bolnavilor HIV/SIDA la Iaşi, relatează TeleM. Spitalul de Boli Infecţioase a epuizat stocurile şi a rămas fără bani. DSP susţine ca în perioada imediat următoare Ministerul Sănătăţii va stabili fila de buget. Asta e crimă. Cine plăteşte???
Din ciclul «Nesimţire până la capăt»
Nicuşor Constantinescu (PSD) despre decizia CCR cu superimunitatea: «O aberaţie! Nu se poate ca 9 oameni de la CCR să fie împotriva voinţei poporului». ULTIMA ORA: Nicusor Constantinescu, seful CJ Constanta, a fost ridicat de DNA, fiind cercetat se pare pentru 8 infractiuni.
Superimunitatea a fost declarată neconstituţională. Scor zdrobitor la CCR: 9-0
Iaca lista înţelepţilor de Iaşi care şi-au votat superimunitatea: • Adăscăliţei Constantin PSD (colegiul Tibanesti) • Alexe Costel PNL (Podu Iloaiei, a recunoscut ulterior ca a gresit!) • Crăciunescu Grigore PNL (CUG) • Emacu Gheorghe PSD (Copou) • Iacoban Sorin-Avram PSD (Tatarasi) • Nichita Cristina PSD (Dacia) • Mocanu Vasile PSD (Tg. Frumos) • Răţoi [...]
Ce s-a decis în şedinţa PDL Iaşi pe tema evacuării lui Movilă din sediu
Biroul Permanent Judeţean al PDL Iaşi s-a întrunit marţi seară, printre chestiunile abordate fiind şi cea referitoare la somaţia primăriei privind evacuarea cabinetului parlamentar al lui Petru Movilă din sediul PDL. BPJ a hotărât ca în situaţia în care primăria îl va evacua pe Movilă din cabinetul său parlamentar, spaţiul va fi preluat de PDL [...]
