Archive for August, 2020
Chirica amenință cu plecarea din politică peste 4 ani dacă nu se face autostrada
Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a declarat, joi, că va ieşi din politică în anul 2024 dacă până atunci nu se va întâmpla nimic cu autostrada Iaşi-Târgu Mureş, dar şi cu şoseaua de centură a municipiului. Chirica a făcut această afirmaţie la o dezbatere privind infrastructura, desfăşurată la Iaşi, în prezenţa ministrului Transporturilor, Lucian Bode.
Ministrul Transporturilor vine cu termene clare: Autostrada Iași-Târgu Mureș va fi gata în 2027
Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Telecomunicaţiilor, Lucian Bode, a declarat, joi, la Iaşi că autostrada Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş ar trebui finalizată cel mai târziu în anul 2027, precizând că acest termen depinde de modul în care sunt soluţionate contestaţiile la licitaţii. Lucian Bode a spus, în cadrul unei dezbateri la Iaşi, privind dezvoltarea infrastructurii, că autostrada Ungheni-Iaşi-Târgu [...]
Bogdan Cojocaru (PSD): Europa inovează, Iașul stă pe bară, Mihai Chirica stă pe bancă (cu wi-fi) și racolează primari
“În acest an, zeci de orașe din toate țările Uniunii Europene au participat la o competiție pentru titlul de Capitală Europeană a inovării în 2020. Finanțat prin programul de cercetare și inovare al UE, acest proiect recunoaște orașele europene care dezvoltă ecosisteme vibrante de inovare pentru a aborda provocările publice și pentru a îmbunătăți viața [...]
Bogdan Cojocaru: PNL este mai preocupat de alianțele conjuncturale decât de educația tinerilor
“Peste câteva săptămâni începe noul an școlar, iar Guvernul Orban nu este în măsură să le explice milioanelor de copii și părinți ce se va întâmpla începând cu jumătatea lunii septembrie. Liberalii sunt mai preocupați de alianțele conjuncturale din Capitală de la locale sau de proptirea oamenilor lor în funcții decât de educația tinerilor acestei [...]