Nichita împarte de zor tichete electorale în Iaşi. Fenechiu se face că nu vede practica la Iaşi, dar critică vehement o acţiune similară a unui primar PDL

A început împărţirea tichetelor sociale cu iz electoral, anunţă telem.ro. Pe o parte a tichetelor este un mesaj adresat vârstnicilor chiar de Gheorghe Nichita, candidat la primărie.

2.300 de vârstnici dintre cei 21.000 cu venituri mai mici de 700 de lei s-au prezentat deja la cele 9 centre ale Direcţiei de Asistenţă Comunitară pentru a intra în posesia bonurilor în valoare de câte 50 de lei împărţite cu generozitate de Primăria Iasi.

Alti 4.000 de ieşeni, persoane singure cu venituri sub 700 de lei, persoane cu handicap şi însoţitorii lor vor primi prin mandat poştal câte 100 de lei.

Interesant, practica este întâlnită şi în alte oraşe ale ţării, conduse inclusiv de primari PDL. La Petroşani, Tiberiu Iacob Ritzi împarte şi el de zor tichete săracilor.

Şi mai interesant este modul în care se poziţionează PNL Iaşi în această poveste. Dacă în cazul edilului de Petroşani, Relu Fenechiu spune că e vorba de nesimţire, bătaie de joc şi tupeu, în cazul Iaşului, acelaşi Fenechiu tace mâlc.

Administratie, Politica

Comentarii

3 comentarii to “Nichita împarte de zor tichete electorale în Iaşi. Fenechiu se face că nu vede practica la Iaşi, dar critică vehement o acţiune similară a unui primar PDL”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)