Cum a decurs confruntarea dintre premier şi trupa lui Bălănescu

Surpriză pentru premierul Mihai Răzvan Ungureanu. În faţa Universităţii Cuza, MRU a fost aşteptat de câţiva protestatari, nemulţumiţi atât de corupţia din România, cât şi de cea din primăria ieşeană. Printre acestia s-a numarat si Sorin Balanescu, presedintele FAPTA.

După ce i-a premiat pe olimpicii la istorie, la ieşirea din universitate, Ungureanu a stat de vorbă preţ de câteva minute cu protestatarii.

Aceştia l-au întrebat ce se întâmplă cu Legea răspunderii materiale a magistraţilor şi dacă ştie despre faptele de corupţie ale primarului Gheoghe Nichita (PSD).

Premierul le-a răspuns că aceste probleme nu trebuie discutate în stradă.

El le-a cerut celor care aveau pancarte cu mesaje împotriva lui Nichita, să depună memorii la Ministerul Justiţiei şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.

“Depuneţi aceste memorii şi vă promit că voi fi atent la amândouă. Faceţi un memoriu în scris la Bucureşti”, a spus premierul.

El a fost apoi întrebat de unul dintre protestatari cine luptă împotriva corupţiei, răspunzând: “Dacă îmi daţi o mână de ajutor, fiţi convins că reuşim. Mâna asta de ajutor trebuie să fie întotdeauna şi o să vedeţi că se poate cu un pic de răbdare şi cu foarte multă muncă”.

Un alt protestatar i-a spus premierului să aibă încredere în societatea civilă pentru că reprezentanţii acesteia spun adevărul, Ungureanu răspunzând: “Ei sunt singurii care mă sprijină”.

Diverse

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)