Ştefan Susai îl atacă pe Adomniţei. Scandalul a pornit de la demisia sa din fruntea asociaţiei Euroregiunea Siret-Prut-Nistru
Directorul Asociaţiei Euroregiunea Siret-Prut-Nistru (AESPN) Ştefan Susai susţine că a fost forţat să demisioneze din funcţie, după ce şeful CJ, liberalul Cristian Adomniţei i-ar fi reproşat faptul că a fost consilier al fostului ministru al Dezvoltării, Elena Udrea.
Ştefan Susai afirmă că şefii CJ au urmarit să-l schimbe din funcţie încă de la începutul lunii august, însă nu a fost găsită procedura legală.
Directorului AESPN Ştefan Susai mai spune că a fost chemat de către preşedintele CJ Cristian Adomniţei şi că acesta i-a spus că trebuie să demisioneze.
„Adomnitei m-a chemat la el şi mi-a spus că trebuie să demisionez pentru că am fost consilierul ministrului Dezvoltării, Elena Udrea. I-am spus că sunt mândru că am fost consilierul doamnei Udrea. Am preferat să părăsesc funcţia decât să mă dezia de domnia sa. Adomniţei a explicat că pe vremea ei, Iaşul a fost persecutat. În nici un caz nu a fost aşa, ba dimpotrivă, pentru că tocmai Elena Udrea a adus la Iaşi fonduri nerambursabile de 144 milioane euro”, a spus Ştefan Susai.
Preşedintele CJ, Cristian Adomniţei nu a putut fi contactat, fiind plecat în străinătate.
Purtătorul de cuvânt al CJ Marius Pârciu a declarat că Susai şi-a dat demisia, adăugând că nu ştie despre existenţa unei discuţii între acesta şi Adomniţei.
În locul lui Ştefan Susai, la şefia AESPN a fost desemnat Dragoş Mandache, decizia fiind luată în urmă cu câteva zile de către Comitetul Director al asociaţiei.
