Emacu, uneperistul oportunist. Sau dacă vă place mai mult, candidatul-banner

N-a apărut în vreo conferinţă de presă în cele zece zile de campanie care au trecut deja. Cei din staff-ul său (plătiţi din câte se aude minunat de bine!) consideră că nici nu e nevoie. Gheorghe Emacu trebuie doar să se caţăre. Nu doar pe stalpi, ci mai ales pe valul USL. Si să stea cuminte. Adică să tacă. Voturile vin de la sine. De ce să afle lumea că e un uneperist oportunist aterizat de la Bucureşti în condiţii neclare?

Cei din preajma sa trâmbiţează că omul s-a născut la Iaşi şi că e un vechi prieten al acestui oraş. Păcăleală ieftină.

Unde a fost până acum domnul Emacu în anii petrecuţi în guvern? Cine a auzit de el? Cât timp a ocupat funcţii în administraţia centrală ce a făcut pentru acest oraş? Câţi investitori a dirijat către Iasi dacă tot se laudă că a sprijinit judetul?

Gheorghe Nichita explica zilele trecute că la fel a procedat şi el în campania de la locale. N-a vrut dezbateri cu Păduraru, Ciuhodaru sau Oajdea, pe care i-a şi identificat drept căţeluşi. De ce să-i transforme în dulăi? Spre deosebire de Nichita, pe Emacu nu-l cunoaste nimeni.

Dacă nu ştiaţi, Emacu are pagină de facebook. Nimic concret. Vorbe goale. I s-au prezentat probleme, a luat la cunoştinţă, bla-bla-bla. Un proiect ceva? Nimic de consemnat.

Iată două extrase din vorbele meşteşugite ale candidatului-banner:

• „A luat cunoştinţă despre principalele probleme cu care se confruntă aceştia (alegătorii – n.r.) şi le-a transmis, totodată, intenţiile sale (care-s alea??? – n.r.) în legătură cu viitorul mandat de deputat pe care îl va exercita după alegeri”.

• „A discutat despre determinarea sa de a fi un bun partener al primarului Gheorghe Nichita”.

Vă place, nu? Aşa va fi probabil până la finalul campaniei electorale. Votaţi candidatul-banner!

Politica

Comentarii

14 comentarii to “Emacu, uneperistul oportunist. Sau dacă vă place mai mult, candidatul-banner”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)