Tensiune în creştere în tabăra USL Iaşi. Ce mizerii se pregătesc pentru ultimele ore de campanie

În ciuda siguranţei afişată de Nichita azi în conferinţa de presă, USL are probleme serioase în municipiul Iaşi, dar şi în unele zone ale judeţului. Useliştii nu se aşteptau la o replică atât de puternică, nici din partea ARD, dar nici din zona PPDD. Miza: atingerea pragului de 50 la sută plus unu din voturi în fiecare colegiu.

Apariţiile unor candidati-luptatori gen Teodor Baconschi pe Copou sau a lui Viorel Blăjuţ în Nicolina au stricat planurile PSD şi PNL, partide care considerau colegiile din oraş ca şi câştigate. Nici pe Tătăraşi, lucrurile nu stau mai bine, Sorin Iacoban având mari emoţii în câştigarea din prima a mandatului.

Faptul că maşinăria USL n-a funcţionat ca la carte în campanie o arată şi înmulţirea atacurilor la adresa adversarilor. De altfel, liberalii şi social-democraţii se acuză fie direct, fie pe la colţuri, că n-ar trage decât pentru candidaţii proprii.

Pe Dacia, spre exemplu, Daniel Oajdea ar fi venit tare din urmă în ultima săptămână. Ca dovadă că e deranj mare pe Dacia, Nichita i-a dedicat joi în conferinţa de presă un capitol special lui Oajdea. Un semn că pentru uselista Cristina Nichita lucrurile nu stau deloc încurajator. La fel, atacurile USL la adresa lui Baconschi dovedesc frica de înfrângere. Cât despre Nicolina şi CUG, ambele colegii erau considerate problemă încă de la începutul campaniei electorale.

Ce va urma în ultimele ore de campanie?

Joi seară, o armată de voluntari aştepta semnalul şefilor USL Iaşi pentru atacul final. Zeci de mii de broşuri şi pliante urmau să fie împărţite în oraş, însă în ultimul moment, „atacul” a fost contramandat.

„Vor fi nişte porcării scoase pe piaţă la adresa contracandidaţilor USL”, susţine o sursă importantă din cadrul alianţei PSD-PNL. Conţinutul pliantelor mizerabile este însă ţinut secret.

„Nici măcar unii dintre candidaţii noştri nu ştiu despre ce este vorba”, a declarat aceeaşi sursă, precizând că totul ar fost pus la cale într-un cerc restrâns. Ultimele informaţii arată că oamenii ar fi fost trimisi acasa si ca „atacul” ar fi reprogramat pentru seara de vineri, cand militanţii USL vor împarti „marfa” fără a purta haine cu însemnele electorale ale alianţei.

La fel de interesant, USL a înmulţit numărul machetelor publicitare în presa scrisă. Potrivit unor informaţii, vineri unele gazete vor apărea într-un număr record de pagini.

Politica

Comentarii

10 comentarii to “Tensiune în creştere în tabăra USL Iaşi. Ce mizerii se pregătesc pentru ultimele ore de campanie”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)