Adomniţei pune presiune pe parlamentari. Şeful CJ i-a convocat la discuţii pe toţi cei 23 de senatori şi deputaţi ieşeni
Cristian Adomniţei i-a convocat duminică pe toţi parlamentarii judeţului, la o întâlnire pe tema bugetului pe 2013.
În comunicatul transmis presei de către CJ nu se precizează exact care ar fi rostul acestei întâlniri, însă e clar că va fi abordat şi subiectul finanţării aeroportului.
Este prima mutare a lui Adomniţei după anunţul lui Ponta făcut chiar la Iaşi că în acest an nu sunt prevăzuţi bani pentru modernizarea aeroportului.
Rămâne de văzut dacă se va decide susţinerea comună a celor 23 de parlamentari (17 sunt din partea USL) a unui amendament privind aeroportul sau dacă se va încerca tot prin amendamente obţinerea de finanţări pentru alte proiecte ale judeţului.
PSD are la Iaşi 9 parlamentari, PNL 8, iar PDL şi PPDD câte 3.
Interesant de urmarit câţi dintre parlamentarii PSD vor fi prezenţi la întâlnirea de duminică şi care va fi punctul de vedere al acestora după ce şeful lor de partid, Victor Ponta, a dat cu flit Iaşului.

ramane asa cum am stabilit ,ptr.campania 2016,aeroportul o prioritate_____?
IESENI ,DECI RAMANE CUM AM STABILIT!
VA IUBESC UNDE VRETI !
(moderare jurnalvirtual)
Cred ca i-a chemat sa incerce sa le puna pumnul in gura cum face cu toti care vorbec cu el, nimeni nu il mai iubeste pe acest individ!!!!!! Incearca sa arate ca cica are” cohones”, dar ….cred ca is ia nasul pe sus, aici e vorba de COLABORARE, daca intelege cuvantul. Aaaa, apropo, dupa aceste zapezi o sa vedem si noi ceva DEMITERI, sau cel putin sa vedem ceva contracte REZILIATE!!!!!! Doar daca e serios cu DRUMARII si daca va incepe de undeva, va putea sa reusesca!!!!!
Cat populism ieftin!
In ce calitate isi permite el sa-i cheme pe demnitarii, reali sau paratzi, care reprezinta puterea legislativa a Romaniei, sa le ceara ce? Nu este o imixtiune total neinspirata a sa? Confunda parlamentul cu guvernul. L-a avut pe Ponta in zona. Nu stie ce i-a promis? Chu-chu! Se lauda ca au nu stiu ce ministri in guvern. De ce nu-l ajuta?Conteaza doar pe servilismul unora pusi politic pe listele de candidati pentru parlament si mai face un exercitiu de imagine cu ei? Lumea a inceput sa-i perceapa la justa lor valoare. Ce-i drept, prea tarziu. Dar, mai bine mai tarziu …