Moţiunea Reformiştii va fi dezbătută miercuri la Iaşi
Miercuri seară, de la ora 18.00, la Casa Cărţii va avea loc o dezbatere a moţiunii Reformiştii, iniţiată de Monica Macovei.
„Este o invitaţie la o dezbatere deschisă, care se adresează deopotrivă membrilor şi simpatizanţilor PDL, reprezentanţilor mass-media, dar şi oricărui cetăţean interesat să afle mai multe despre această moţiune. Pornind de la premiza că destinul principalului partid de dreapta de pe scena politica actuală este un lucru de maxim interes pentru opinia publică, vă aşteptăm să ne fiţi alături în dezbaterea de la Casa Cărţii în număr cât mai mare”, susţine Marius Spînu, într-un comunicat de presă.
Spînu este unul dintre semnatarii moţiunii Macovei.
Monica Macovei ar putea ajunge joi la Iaşi, urmând să aibă o întâlnire cu susţinătorii moţiunii pe care a iniţiat-o alături de Cristian Preda, Teodor Baconschi, Sever Voinescu şi Adrian Papahagi.

si cine o sa vina? 20 de oameni si atat. mare scofala!
Lucretius , poate va fi vorba de primii 20 din PDL Iasi , ca valoare… nu suna interesant ?
Crezi ca un pachet de 150 de simpatizanti ai lui Blaga are o directie mai buna , sau ajuta PDL sa mearga pe o cale corecta ? Ei bine , nu !
Si ca sa poti dormi linistit… iti spun ca sigur nu va fi petrecere cu sampanie acolo , nu se va servi caviar , nu va exista streaptease , si nici nu vine Nicolae Guta sa cante . Ca daca era asa , trimiteam o limuzina sa te aduca si pe tine !
esti tare. si aia 20 crezi ca vor aduce PDL la 25 la suta sau cum? hahaha
25% reprezinta un vis anemic , Reformistii au sperante mai mari . Blaga unde va duce partidul , la 5 % ? El lupta pentru presedintia lui , simpatizantii lui vor sa puna clei intre ei si functiile lor de la conducerea filialelor . Reformistii insa lupta pentru valoarea PDL si pentru succesul acestuia , si sunt cateva sute de membrii in aripa Macovei-Preda . Pana si Elena Udrea e mai potrivita decat Blaga , se vede ca are pofta sa se bata cu USL , probabil isi va trage si ei cateva din greseala , dar se va bate in continuare , si nu va lasa sa fie ingropat PDL . Prefer sa fiu alaturi de 20 de oameni care gandesc normal , decat sa-i cer autografe lui Gabriel Surdu .
Dupa prestatia comunistoida a marelui lider oportunist, de pesedist imbracat, fara jena, in haina portocalie, sambata, 2 martie, ati asistat la cantecul de lebada al acestuia. In preajma zilei de 25 martie, pentru multi va fi Buna Vestire. Cei credinciosi vor intra in post(urile) lor, dupa separarea apelor.