Deputatul PNL Crăciunescu critică o măsură luată de colegul de partid Nicolaescu: Este inacceptabilă sistarea finanţării pentru medicina dentară
«Un fapt deosebit de grav, care nu are precedent, îl constituie măsura de sistare a alocării fondurilor pentru decontarea serviciilor de medicină dentară. Nici o altă specialitate a medicinii româneşti nu a fost pusă într-o asemenea situaţie dificilă. Acest demers îi afectează foarte grav pe pacienţi, mai ales pe copiii ai căror părinţi nu au resurse finaciare pentru a suporta costul unui serviciu în această specialitate.
• Totodată, această decizie reprezintă o desconsiderare a activităţii medicilor dentişti, Ministerul Sănătăţii şi CNAS tratând această specialitate medicală ca pe o cenuşăreasă a medicinei româneşti. În România lucrează 16.000 de medici dentişti, însă numai 18% au contract de prestări servicii cu CNAS. Şi până în prezent fondurile alocate pentru cei 18%, au fost într-un cuantum foarte modest: lunar, între 800 şi 1.000 de lei pentru un medic. A nu mai aloca nici o sumă pentru aceste servicii este o greşeală inacceptabilă a factorilor de decizie.
• Pornind de la realitatea că nu banii sunt insuficienţi, măsura rezonabilă e de a reduce procentual sumele alocate, în nici un caz sistarea lor.
În cadrul Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaţilor va fi invitat preşedintele CNAS, care va prezenta o soluţie pentru rezolvarea acestei situaţii.
Este inacceptabil ca într-o ţară membră UE să se ia asemenea decizii, care afectează grav starea de sănătate a pacienţilor, neglijează activitatea de prevenţie şi pot conduce la complicaţii ce vor necesita mult mai multe fonduri şi mai multă suferinţă pentru pacient.
• Măsura – asupra căreia sper că se va reveni – afectează milioane de români şi abia apoi pe de medicii dentişti. Voi depune toate diligenţele pentru a extrage dintele pe care unii factori de decizie îl au împotriva suferinzilor de dinţi».
SURSA: Comunicat de presă Grigore Crăciunescu, deputat PNL
