Viorel Blăjuţ spune că a demisionat doar din grupul parlamentar PPDD, nu şi din partid. Atac dur la Hogea şi Aivănoaie: Stai în frunte dacă ai rezultate, nu ca un păduche
„Am demisionat numai din grupul parlamentar PPDD, rămânând în continuare membru al acestui partid. Am intrat anul trecut în PPDD, fiind convins că Dan Diaconescu este singurul politician care-l poate înlocui pe Traian Băsescu la cârma României. În momentul în care am decis să intru în politică am căutat un partid care să aibă aceleaşi idealuri cu ale mele. Ideile pe care le-am regăsit în discursurile lui Dan Diaconescu, cât şi modul său de a acţiona ca politician, m-au inspirat. Sunt un român care-mi iubesc ţara şi nu pot sta cu mâinile încrucişate cât timp toată munca părinţilor noştri, şi mă refer aici la toată zestrea pe care ne-au lasat-o comuniştii, se risipeşte din cauza unor indivizi care nu au nimic în comun cu bunul simţ, cu dragostea de ţară şi cu responsabilitatea care decurge din suveranitatea, încredinţată prin vot de cetăţeni.
• Am fost de acord cu Diaconescu în demersurile sale de a salva Oltchimul, şi-mi pare rău că nu am făcut mai mult pentru a salva o fabrică ieşeană (fabrica Nicolina), la fel de importantă pentru oraş, cum era combinatul de la Vâlcea pentru România. De asemenea, cred că Diaconescu este un mare patriot şi ca preşedinte al României va lupta pentru prosperitatea ţării.
• Odată intrat în partid, mi-am dat seama că cel care a dat numele partidului, de fapt nu conduce acest partid. Simona Man şi gaşca din jurul acesteia au format un sistem tenebros care gâtuie partidul, transformându-l într-o feudă, iar noi, ceilalţi, suntem trataţi precum iobagii. Nu avem dreptul de a accede în funcţii decizionale din partid, dacă nu suntem în gaşcă, deşi rezultatele obţinute ne recomandă. Ca parlamentari, nu suntem consultaţi atunci când sunt luate deciziile importante, ci trebuie să le susţinem în Parlament doar că undeva „sus” s-a luat această decizie. Şi nu în ultimul rând, idealurile politice în care crede Dan Diaconescu şi pe care mi le asum şi eu, nu fac parte din proiectele de viitor ale partidului. Timp de jumătate de an, nu s-a făcut nimic în acest sens. Nu am fost cooptaţi în niciun proiect de anvergură, din care să arătăm electoratului de ce Dan Diaconescu trebuie să fie preşedintele României. Ştiu că această declaraţie îmi va crea multe neplăceri şi va deranja foarte tare cloaca care s-a instalat în fruntea partidului nostru, dar mi-o asum şi cu riscul de a fi exclus o să militez în continuare pentru curăţarea PPDD şi întoarcerea sa către popor. Vreau ca PPDD să fie un partid viu, în care cei merituoşi să poată accede în funcţiile importante ale partidului, să avem o platformă program prin care să atragem noi membri, nu doar nişte fanatici care se isterizează când apare Dan Diaconescu la televizor şi, nu în ultimul rând, să avem dreptul la opinie în interior şi obligaţia să lucrăm la proiecte politice aprobate în congres.
• De asemenea, sper că şi la Iaşi, indivizi precum Vlad Hogea sau Alin Aivănoaie să lase locul altora, mai ales că au pierdut alegerile, singurul test în care poţi să demonstrezi că eşti un politician competent. Stai în frunte dacă ai rezultate, nu ca un păduche sperând că la următoarele alegeri te alegi cu un ciolan. Am intrat în politică să alungăm ciocoii din fruntea ţării, dar îi avem la noi în partid. Dacă Vlad Hogea şi-ar fi ales cel mai greu colegiu din Iaşi, aşa cum Diaconescu s-a bătut cu Ponta la Târgu Jiu şi ar fi obţinut măcar jumătate din voturile obţinute de acesta, atunci ar fi fost şi preşedintele meu chiar dacă nu este parlamentar. Închei această scrisoare deschisă către ieşenii care m-au votat, către colegii din partid care gândesc ca mine şi către toţi colegii din partid de la Iaşi, rugându-i să înţeleagă gestul meu de a mă separa în Parlament de un grup care nu mai reprezintă Partidul Poporului, promiţându-le că nu mă voi transfera la USL niciodată şi că-l voi susţine necondiţionat pe Dan Diaconescu în toate proiectele sale politice».
SURSA: Scrisoare deschisă adresată ieşenilor de către deputatul Viorel Blăjuţ

frumos, dar nu inteleg o treaba, chiar crede cineva ca Blajut ramane cu DD pana la final?
CORECT – a muscat mana celor care l-au ajutat dar dupa cum spune proverbul – semeni vant – culegi furtuna . a intrat pe usa din dos o politicii si ghici pe unde va iesi ?-
dar tu de ce n-ai ales cel mai greu colegiu si ai preferat un colegiu sigur pentru redistribuire ? Si dupa tine care era cel mai greu colegiu cel cu paduraru care a scos 10% in vara la primarie si dobos un simplu pnlist? GREU TARE – CE SA SPUN mai ales ca ai scos doar 1100 voturi peste votl politic – esti un politician remarcabil .
Eu nu inteleg smiorcaiala… asta e barbat sau nu ? Blajut e parlamentar . Fara parlamentarii sai , PPDD nu valoreaza nici cat o toneta de la periferia capitalei . Nu vad de ce se teme , Blajut poate fi dur , transant , e un parlamentar ales si grija sa trebuie sa se indrepte spre electorat , acolo sa-si manifeste delicatetea , la colegii sai care calca in strachini poate racni fara grija , daca are dreptate . E ciudat insa atasamentul fata de Dan Diaconescu , pare ca asta e singurul lucru de care se poate agata ca sa se simta in siguranta , dar… sa-l considere ” singurul politician care-l poate înlocui pe Traian Băsescu ” ( aha !! nu sa-i urmeze , ci sa-l inlocuiasca ! yak am prins conspiratorul Blajut
sau… era perioada referendumului ? ) si sa stimeze pentru ca ” s-a bătut cu Ponta la Târgu Jiu ” , nu e cam mult pentru un politician normal , in care cetatenii sa aiba incredere ?
Dan Diaconescu presedinte… mascariciul asta ? Poate in Mozambic , dupa ce obtine cetatenia , dar nu intr-o tara din Uniunea Europeana . Uite cine a ajuns sa fie comparat cu Basescu ! Mda… Pana si MRU se inclina in fata lui DD , nu-i asa ? Ok , ca sa impacam mai multa lume , eu zic sa fie condusa Romania de un triumvirat : Vadim , Becali , Antonescu ! Oops ! Becali joaca fotbal pe hartia cu patratele in celula , nu poate participa . Sau cine stie , poate va fi eliberat in mai putin de 9 luni , daca va scrie niste carti despre transferul de fotbalisti si mioare . Dar nu putem fi siguri , asa ca e mai bine sa-l inlocuim cu charmantul reprezentant pesedist , asadar avem Vadim , Antonescu , Vanghelie . Nu , nu Ponta , Vanghelie reprezinta mai bine electoratul , din punct de vedere etnic si intelectual .
Ok , a doua chestiune : Targu Jiu . Blajut e impresionat . Nu inteleg de ce . DD a vrut s-o faca pe-a grozavul , a avut un comportament patetic , s-a si declarat invingator , in seara zilei de 9 Decembrie , si care a fost rezultatul ? L-a trosnit Ponta in competitia asta electorala de i-au zburat fulgii ! N-am inteles ce vede asa maret Blajut in stupida ingamfare a lui DD , si in dezastrul logic care a urmat . Pai fac si eu o echipa de cartier , si provoc Chelsea la un amical . Sunt grozav ? Sunt ! Chiar si dupa meci , desi a castigat Chelsea cu 50 – 0 , sunt grozav , pentru ca ma apreciaza Blajut ! DD a fost famfaron si n-a vrut sa-si vada lungul nasului , si-a distrus singur sansele de a fi parlamentar ( hooray ! ) . Acum nici televiziune nu mai are ( si ce daca ! ) , OTV emite pe internet ceva , dar nu-i acelasi lucru . Si nici presedinte nu va fi ( vai , ce pacat ! ) . Dar astea sunt fleacuri , important e ca Blajut il va ” susţine necondiţionat pe Dan Diaconescu în toate proiectele sale politice ” .
dar blajut ce rezultate are? ce rezultate a avut in constructia organizatiei ? ce rezultate a avut dupa ce a luat mandatul ( deschiderea cabinetului? )? ce alte rezultate remarcabile a avut florine de pui problema si titlul asta ? sau pentru-ca ai participat la singura actiune si anume deschiderea cabinetului , ti se pare un parlamentar remarcabil si un politician de mare calitate . inteleg lipsa subiectelor dar credeam ca esti unul dintre putinii jurnalisti obiectivi – dar sper sa nu -mi schimb parerea
@un ppdd: hai sa lasam lectiile jurnalistice pentru altadata, ca nu suntem la OTV. pana la urma fiecare scrie ce si cum vrea.
apropo, n-am fost prezent la evenimentul de care vorbesti, cel cu deschiderea cabinetului deputatului Blajut.
cum n-am participat nici la evenimentele liderului filialei Vlad Hogea. din simplul motiv ca n-a existat vreunul.