Demagogie: În campanie, USL promitea eliminarea traseismului. Între timp, PSD s-a râzgândit

Propunerea PNL de incriminare în legea fundamentală a traseismului nu s-a bucurat de sprijinul celorlalte partide parlamentare.
Astfel, traseismul politic nu va fi sancţionat prin excluderea din Parlament, au decis membrii Comisiei pentru modificarea Constituţiei. Un amendament al PNL care prevedea pierderea locului de către un parlamentar care pleacă din partid a fost votat doar de liberalii din comisie.

Aliniatul propus de liberali însemna că un parlamentar care pleacă din partid îşi pierde locul în Parlament. Nouă liberali au votat pentru adoptarea amendamentului, dar pesedişti, democrat-liberalii şi reprezentanţi ai minorităţilor s-au abţinut, astfel ca acesta nu a fost adoptat.

În programul electoral folosit de USL pentru campania electorală din 2012, la Capitolul “Constituţie”, liberalii şi social-democraţii promiteau expres incriminarea traseismului.

Un scurt comentariu: PSD vrea probabil să mai fure ceva aleşi din diverse zări politice, dar PDL ce mai spera? Sau cei care au votat de la PDL vor să plece la Mişcarea Populară?

Politica

Comentarii

2 comentarii to “Demagogie: În campanie, USL promitea eliminarea traseismului. Între timp, PSD s-a râzgândit”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)