Cinci tineri raniti in Parcul Copou dupa ce un copac batran a cazut peste ei
Cinci adolescenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani au fost răniţi in jurul orei 13.00, după ce un copac a căzut peste ei în Parcul Copou din Iaşi. Toate victimele au fost duse la Spitalul de Copii “Sfânta Maria”.
Coordonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat că în starea cea mai gravă se află un tânăr în vârstă de 17 ani, care a suferit o fractură deschisă la gamba stângă şi un traumatism cranio-facial.
Acesta a fost dus la Spitalul “Sfânta Maria” din Iaşi, alături de celelalte 4 adolescente în vârstă de 15 şi 16 ani, care au traumatisme cranio-cerebrale şi contuzii la membre şi la coloana cervicală.
Potrivit coordonatorului SMURD Iaşi, baiatul ranit mai grav este constient. Cele 4 tinere sunt investigate, medicii urmand a stabili daca necesita spitalizare.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, Silvia Spiridon, a declarat că incidentul s-a produs în jurul orei 13.00, în Parcul Copou, unde un copac foarte bătrân a căzut peste cei cinci tineri.
Se pare ca e vorba de un tei putred, care ar fi cedat la vantul puternic.
