Două mutări în presa scrisă ieşeană

Silviu Dascălu, redactor la Lumina părăseşte Iaşul, urmând să lucreze tot la Lumina, dar în redacţia de la Bucureşti. De altfel, încet-încet, cam toată activitatea ziarului s-a transferat de la Iasi catre Capitală.

Pentru Silviu întâmplarea poate fi interpretată ca o promovare, altfel nu ar fi acceptat mutarea în Bucureşti. Mutare care nu-i chiar floare la ureche, după cum singur o recunoaşte pe blogul său. Grosul ziarului se face la Bucuresti. Aici se mai fac doar 4 pagini, asa ca din redactie au plecat cativa oameni in ultima perioada (trei la Bucuresti si unul la Sibiu). O a doua mutare în presa ieşeană e plecarea Danei Chiru de la Flacara Iaşului. În ultima vreme, Dana scria pe economic, însă o vreme a fabricat reportaje precum cel cu lăutarii de la Zece Prăjini.

Surse de la Ziarul de Iaşi spun că Dana Chiru ar fi în probe la gazeta din Smârdan, unde e un loc liber pe învăţământ.

Cât priveşte Flacăra Iaşului e a doua plecare în ultimele săptămâni, după ce Marius Pârciu, de la politic, şi-a luat zborul către Evenimentul.

La Flacăra mai sunt trei reporteri plus vreo doi şefi, care trudesc din greu la apariţia săptămânală pe hârtie şi la cea zilnică pe online.

Media

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)