Cum se vor sfârşi protestele cu Roşia Montană şi care ar putea fi consecinţele politice

15.000 de oameni pe 8 septembrie. 20.000 au fost ieri. A fost o mobilizare fără precedent. Nici un partid nu poate scoate atâţia oameni în Bucureşti. Poate PSD, dacă aduce autobaza locală. Strada se mişcă, infirmând ipoteza României apatice şi fără de speranţă.

Sunt două variante. Proiectul Roşia Montană cade. Ar fi triumful străzii şi exemplul că majoritatea de 70 la sută din Parlament poate fi învinsă.

Ce s-ar întâmpla dacă proiectul e aprobat în Parlament? Sunt multe necunoscute. Am putea asista la un război lung, de uzură. Exact ceea ce nu convine actualei clase politice, dar mai ales USL.

Cine va profita politic din ceea ce se petrece de două săptămâni încoace? Sunt deja 2 săptămâni de deranj, iar încă două-trei duminici cu zeci de mii de oameni în stradă e un coşmar pentru actualii lideri politici.
Posibil ca mare parte din tinerii care ies acum în stradă cu atâta hotărâre să nu fi participat la vot la ultimele alegeri. Cum e la fel de posibil să nu participe nici la alegerile care vin.

Dar dacă decid totuşi să se implice? Iată de ce un protest care a pornit mai mult ca o harjoana ecologistă poate avea implicaţii neaşteptate. Partidul fără nume a ocupat deja strada şi pare să reprezinte electoratul viu, sătul de coteriile politice şi de-a joaca Ponta-Crin-Băsescu.

Politica

Comentarii

Un comentariu to “Cum se vor sfârşi protestele cu Roşia Montană şi care ar putea fi consecinţele politice”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)