Viorel Blăjuţ: Exerciţiul de alarmare la cutremur de la Iaşi a fost un fiasco. Doar s-a bifat o activitate

«Speriate de avertismentele venite din toate părţile referitoare la producerea unui viitor cutremur foarte puternic, autorităţile ieşene au organizat un mare exerciţiu de alarmare pentru situaţii de urgenţă.

Din păcate, exerciţiul a reprezentat un fiasco total. Mulţi ieşeni nici nu au perceput sirenele care ar fi trebuit să dea semnale de alarmă în 15 puncte importante din oraş. Alţi locuitori au auzit sirenele montate pe sediile unor agenţi economici, dar nu au înţeles deloc mesajele de avertizare. Au existat şi unii ieşeni care au auzit „Atenţiune! Atenţiune!“, fără însă să le ajungă la urechi şi cealaltă parte (cea edificatoare!) a mesajului: „Acesta este un exerciţiu de protecţie civilă. Vă rugăm să evitaţi panica“. În fine, foarte puţini locuitori ai oraşului au perceput tot mesajul, dar nu au priceput în nici un fel despre ce are vorba.

Concluzia principală trasă de autorităţi a fost că trebuie cumpărate mai multe sirene, şi nicidecum că ieşenii ar trebui informaţi cât mai pertinent în legătură cu ceea ce ar trebui să facă în cazul unui mare cutremur.

Experienţa celorlalte seisme puternice care au lovit Iaşul, în ultima sută de ani, au arătat că oamenii sunt luaţi complet pe nepregătite, în cazul unor astfel de catastrofe. Aproape nimeni nu ştie cum să se comporte şi mai ales cum să se protejeze. Din păcate, astfel de exerciţii, precum cel de Iaşi, nu numai că nu rezolvă nimic, dar par a fi făcute doar pentru a bifa o activitate. Poate că, măcar ca urmare a avertismentelor tot mai numeroase, a venit vremea să facem ceva serios, ceva cu adevărat profesionist în această direcţie, pentru a salva vieţile românilor! Chemaţi specialiştii, domnilor!».

SURSA: Declaraţie politică în Parlament, Viorel Blăjuţ, deputat independent

Administratie, Diverse

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)