Fenechiu spune că nu majorarea lefurilor aduce imediat bunăstarea, ci construcţia autostrăzilor
Liberalul Relu Fenechiu susţine că dacă s-ar mări salariile cu zece la sută din banii strânşi prin majorarea cu 7 eurocenţi a accizei la carburanţi, creşterea ar fi una artificială, care nu ar aduce bunăstare, susţinând că România nu se va dezvolta economic fără autostrăzi.
Fenechiu a spus vineri, într-o conferinţă de presă, că majorarea cu 7 eurocenţi a accizei la carburanţi este „o creştere foarte mare pentru populaţia care nu câştigă ca în Uniunea Europeană”, dar că aşteaptă „să vină cineva cu o altă soluţie pentru construcţia de autostrăzi”.
„Da, sunt de acord că 7 eurocenţi în plus va fi foarte mult. Însă aceşti bani în plus trebuie să meargă pentru realizarea de autostrăzi. Dacă mărim salariile cu zece la sută, facem o creştere artificială, care nu aduce bunăstare. Trebuie dezvoltată ţara economic, apoi salariile vor creşte de la sine. România nu are şanse să se dezvolte economic fără autostrăzi”, a afirmat Relu Fenechiu.
El a adăugat că solicită „imperativ” guvernului ca noua acciză să meargă pe construcţia de autostrăzi, explicând că „de ani de zile luăm taxe de la români şi nu ştim unde merg banii”.
Fenechiu a spus că dacă ar fi majorate ajutoarele sociale sau salariile, ne vom trezi în aceeaşi situaţie şi a adăugat că dacă proiectul cu autostrăzile va fi demarat atunci vor fi create peste o sută de mii de locuri de muncă în următorii doi-trei ani.
„Una e să cumperi un avion, altceva e să investeşti în lucrări de infrastructură. Vor lucra firme de construcţii aici şi se vor plăti taxe şi impozite în România”, a apreciat Fenechiu.
Liberalul consideră că premierul Victor Ponta ar trebui să discute şi cu furnizorii de combustibili şi să negocieze ca aceştia să suporte o parte din noua acciză.
„Aş chema furnzorii de combustibili la negocieri, să suporte o parte din acciză, din profitul lor, pentru că şi ei au de câştigat. Pentru construcţia autostrăzilor va fi nevoie de combustibili, iar după ce vor fi realizate, traficul va creşte considerabil”, a spus Fenechiu.
