Noua Republică despre Ziua Unirii la Iaşi: «Actuala putere a încercat să confişte evenimentul. Oamenii au fost aduşi cu autocarele şi aşezaţi în primele rânduri»
«Noua Republică Iaşi îşi manifestă preocuparea faţă de modul în care actuala putere a încercat, pe de o parte, să confişte evenimentul, iar pe de altă parte, să mascheze starea de nemulţumire a oamenilor, aducând cu autocarele şi aşezând în primele rânduri susţinători ai săi din alte localităţi.
Noua Republică Iaşi consideră că un astfel de efort organizatoric, de altfel remarcabil, ar fi fost mult mai potrivit pentru a salva vieţile pierdute din incompetenţa autorităţilor în accidentul din Munţii Apuseni.
Noua Republică Iaşi condamnă umilinţa la care sunt supuşi ieşenii an de an prin acţiunea de a „da mâncare poporului” cu intenţia vădită de-a atrage oamenii la diverse manifestări, când există cantine sociale unde administraţia locală , conform legii, poate să împartă alimente cetăţenilor nevoiaşi.
În numele cetăţenilor oneşti, corecţi şi care-şi câştigă banii cinstit, prin muncă şi inteligenţă, atragem atenţia actualei administraţii locale că ieşenii nu-şi doresc să fie defăimaţi prin relatări în mass-media despre busculadele create la astfel de acţiuni propagandistice umilitoare şi le recomandăm să facă politică în interesul cetăţenilor, pentru ca la astfel de manifestări ei să participe din conştiinţă civică.
Noua Republică Iaşi îşi exprimă îngrijorarea profundă faţă de informaţiile conform cărora forţele de ordine au ridicat din mulţime protestatarii cei mai vocali la adresa autorităţilor şi cere, cu hotărâre, încetarea imediată a unor astfel de practici abuzive, care denotă pe de o parte frica autorităţilor actuale faţă de proprii cetăţeni, iar pe de altă parte o neînţelegere profundă a democraţiei şi libertăţii de exprimare».
SURSA: Comunicat de presă Noua Republică Iaşi
