A început olimpiada de iarnă în USL. PSD nu-l vrea pe Iohannis vicepremier
“Domnul Iohannis este un om de valoare şi poate fi un câştig pentru guvern. Sper că dorinţa PNL de a-l numi pe domnul Iohannis şi vicepremier să nu creeze anumite probleme procedurale. Guvernul şi instituţiile guvernamentale nu au nevoie de instabilitate”, a spus Cătălin Ivan, purtător de cuvânt al PSD.
Si ministrul PSD Dan Şova a reacţionat, spunând că Iohannis nu poate fi vicepremier.
El a afirmat că guvernul are deja trei vicepremieri, pe economie, administraţie şi securitate naţională şi că Parlamentul a acordat deja votul de încredere asupra structurii guvernului.
Premierul Victor Ponta n-a reacţionat deocamdată, el fiind la Soci la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă.
