«Indiile Galante» se joacă duminică la Teatrul Naţional din Iaşi
Opera Naţională Română Iaşi vă invită la opera-balet Indiile galante de Jean-Philippe Rameau, duminică, 23 februarie 2014, începând cu ora 18.30, în Sala Mare a Teatrului Naţional Iaşi. Dirijor: Gabriel Bebeşelea.
Spectacolul a fost montat pentru prima dată în România de renumitul regizor Andrei Şerban. În luna noiembrie 2012, „Indiile Galante” a fost desemnat spectacolul anului la secţiunea Operă, în cadrul Galei Premiilor VIP pentru Artele Spectacolului Muzical. Tot atunci, regizorul Andrei Şerban a fost premiat pentru concepţia artistică a spectacolului. De asemenea, anul acesta, la prima ediţie a Galei Premiilor Operelor Naţionale, maestrul a primit premiul pentru cel mai bun regizor pentru „Troienele” după Euripide şi pentru „Indiile galante” de Jean-Phillipe Rameau, opera-balet primind şi premiul pentru cel mai bun spectacol al stagiunii 2012-2013.
Jean-Philippe Rameau a fost unul dintre cei mai importanţi compozitori ai epocii sale, anul acesta împlinindu-se 250 de ani de la moartea sa (12 septembrie 1764). Un reputat teoretician, Jean-Philippe Rameau a fost autor al unui celebru tratat de armonie, apărut în anul 1722. Printre realizările sale se numără perfecţionarea stilului lui Jean-Baptiste Lully în ceea ce priveşte opera; de asemenea, a introdus noi dansuri franceze în suită şi a contribuit la definirea limbajului tonal.
Biletele s-au epuizat, însă se pun la dispoziţie 30 de bilete fără loc la preţ redus, 10 lei biletul.
