LOVITURA DE PALAT, ziua a doua. PPDD Iaşi: Nu înţelegem jocul PDL, ar trebui să se decidă
Liderul PPDD Iaşi Alin Aivănoaei susţine că lucrurile nu pot tergiversa la Iaşi, iar majorităţile trebuie stabilite rapid şi în CL şi în CJ.
Aivănoaei spune că nu înţelege jocul PDL, care vrea să exploateze la maxim jocul dintre cele două palate.
„PPDD se va alia cu grupurile majoritare care se vor forma. Fără noi nu se poate face o majoritate confortabilă, dar în acelaşi timp suntem legaţi de ceea ce face PDL. E vorba de calculul aritmetic, nu că noi am fi apropiaţi de PDL”, a declarat Aivănoaei.
El adaugă că discuţiile politice de la Iaşi sunt un semnal şi pentru restul ţării.
„Se pot da semnale pentru celelalte judeţe, de asta la PDL cei de la centru sunt atenţi”, a declarat şeful pepededist local.
El a spus că PPDD nu exclude nici una dintre variante, filiala putându-se alia fie cu PSD, fie cu PNL.
