PSD nu are majoritate doar cu PPDD în CJ. PDL n-a dat încă răspunsul. Pe ce se bazează totuşi PSD
PSD şi PPDD au convocat o şedinţă extraordinară la CJ. Cele două partide au 18 consilieri, majoritatea în CJ fiind de 19 voturi. Cu alte cuvinte, le mai lipseşte un vot. Azi a fost forfotă mare printre politicienii din târg. La PDL Iasi au existat mai multe întâlniri, însă nu e clar până la ora asta dacă s-a luat o decizie fermă sau nu. Din câte se pare, şedinţa de CJ va avea loc vineri, de la 11.30.
Are sau nu PSD votul de aur din partea PDL? Există trei variante:
1. PSD forţează mâna PDL, aflat încă în expectativă. Democrat-liberalii trebuie să ia o decizie, nu se mai pot ascunde după cireş. Ori roşie, ori galbenă. În această variantă, PSD n-are majoritate, dar testează terenul şi îi obligă pe pedelişti să decidă.
2. PSD are deja bătută palma cu PDL sau cu oameni din PDL. Votul e unul secret, iar în cabină fiecare e cu propria conştiinţă. Sau cu gândul la oscioarele promise de PSD (în deconcentrate, contracte etc).
3. Există şi varianta defectării unui consilier PNL, căruia PSD să-i fi promis marea cu sarea. Această ultimă variantă e puţin posibilă, pentru că liberalii işi vor lua măsuri de precauţie pentru a nu exista surprize.
