Rezoluţie a PNL Iaşi: «PSD a iniţiat războiul. Aşteptăm ca PSD să iasă din logica meschină a vânzării şi cumpărării de funcţii»

Membrii Delegaţiei Permanente a PNL Iaşi s-au reunit la sediul partidului, fiind prima şedinţă după bătălia pierdută vineri la CJ. La finalul şedinţei a fost adoptată o rezoluţie.

Filiala ieşeană a PNL acuză PSD că a iniţiat războiul politic la Iaşi, prin schimbarea din funcţie a vicepreşedintelui liberal al consiliului judeţean. Totodată, liberalii le cer social-democraţilor să iasă „din logica meschină a vânzării şi cumpărării de funcţii”.

Liberalii ieşeni susţin, potrivit rezoluţiei adoptată de către Delegaţia Permanentă a filialei, că Iaşul avea nevoie de o voce parlamentară viguroasă şi concertată, însă „PSD a ales calea facilă a neimplicării”.

În aceeaşi rezoluţie, PNL Iaşi acuză PSD că a iniţiat războiul politic împotriva proiectelor judeţului şi ale PNL şi că prin schimbarea vicepreşedintelui liberal al CJ Iaşi, PSD şi-a bătut joc de toate promisiunile USL.

„Ieşenii sunt cei care pierd prin decizia PSD de a genera acest război. Iaşul are nevoie de dezvoltare, investiţii, salarii mai mari, locuri de muncă şi stabilitate politică. Delegaţia Permanentă a PNL Iaşi condamnă hotărât decizia PSD de a începe războiul politic şi de a întoarce Iaşul în perioada 2008-2012 când, într-o atmosferă de conflict perpetuu, şi-a putut masca lipsa de realizări pentru acest oraş. Aşteptăm ca PSD să iasă din logica meschină a vânzării şi cumpărării de funcţii la nivel local şi, în spiritul USL, să sprijine proiectele pe care ni le-am asumat în faţa ieşenilor”, se mai arată în documentul adoptat de către membrii Delegaţiei Permanente a PNL Iaşi.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)