Adomniţei: Noi liberalii vorbim de proiecte concrete, cei de la PSD Iaşi nu-şi propun nimic
Liderul PNL Cristian Adomniţei susţine că în vreme ce liberalii vorbesc despre lucruri concrete, cum ar fi aeroportul sau atragerea de investitori, cei de la PSD nu-şi propun nimic.
„Inclusiv proiectul cu capitala culturală europeană este o himeră. La cum merg lucrurile, nici asta nu e sigur, pentru că vedem cum se mişcă alte oraşe concurente, precum Craiova sau Cluj”, a spus Adomniţei.
El consideră că în ultimii doi ani, s-a văzut clar diferenţa de abordare între PNL şi PSD la Iaşi.
„PSD a lipsit cu desăvârşire, social-democraţii se tot raportează la trecut, dar noi trăim azi. E important ce lăsăm în urmă, nu doar să spunem că la Iaşi a fost prima universitate. Aş vrea să aud din partea celor de la PSD că Iaşul este căutat pentru aeroport şi că toţi vor să vină în oraş”, a declarat Adomniţei.
Liderul PNL a amintit şi de proiectul cu autostrada, pe care PSD Iaşi nu-l promovează la Bucureşti.
