Victor Chirilă despre înfrângerea sa în alegerile din PNL: «Unii primari au devenit oameni politici. Una promit, alta fac»
Victor Chirilă îşi recunoaşte înfrângerea la alegerile pentru şefia PNL, dar spune că se aştepta să ia mai multe voturi. El a luat 151 de voturi, în timp ce Adomniţei a obţinut 409.
„Scorul este zdrobitor, mă aşteptam la un rezultat mai strâns”, a spus Chirilă.
El a afirmat că este convins că unii primari liberali au votat cu Adomniţei, deşi i-au promis sprijinul.
„Nu m-au votat, deşi mi-au promis. Au început să devină oameni politici. Una promit, alta fac”, a spus Chirilă.
El a precizat că bătălia internă din PNL Iaşi este încheiată, iar din acest moment se pune la dispoziţia conducerii filialei.
„Îi cunosc cam pe toţi cei din noul birou judeţean şi nu vor fi probleme. Intrăm în campanie, iar eu sunt un liberal disciplinat”, a declarat Victor Chirilă.
