Surdu a dus PDL la 8 la sută în Iaşi, însă oportuniştii din filială continuă să-l boceasă pe la colţuri

Excluderea lui Gabriel Surdu din PDL Iaşi nu va duce automat la aplanarea tensiunilor în filiala condusă de câteva zile de Dumitru Oprea.

În organizaţie, cancerul e generalizat, iar vechii oameni, înlăturaţi de la butoanele tot mai şubrede ale filialei vor continua scandalul. Culmea, vechea conducere a dus PDL Iaşi la doar 7-8 la sută în sondaje, însă unii pedelişti, ademeniţi de avantaje conjuncturale, tot nu înţeleg că dezastrul era iminent.

Cât ar fi luat PDL Iaşi la europene cu Surdu preşedinte? Probabil 5 la sută. Ce ar însemna asta dacă mâine ar avea loc alegeri locale? Doar doi consilieri locali. Adică Surdu şi eventual încă un amic politic de-al său.

Cei mai interesaţi de prelungirea tărăboiului fără de sfârşit din PDL-ul ieşean sunt cei din PSD. Cu sprijinul lui Gabriel Surdu, instalat în postul de viceprimar, PSD va lucra la destabilizarea noii conduceri portocalii din Iaşi.

Strategia e simplă. Pe de o parte, fidelii lui Surdu vor continua să conteste noua conducere pedelistă ieşeană, iar pe de altă parte, presa obedientă PSD-ului va umfla scandalul, de parcă fără Gabriel Surdu dreapta din Iaşi şi-ar da duhul.

Dumitru Oprea şi cei aflaţi acum în fruntea PDL Iaşi au de ales: ori rad tot şi construiesc de la zero, ori rămân în fruntea unei filiale bolnave, iar mai devreme sau mai târziu vor fi la rândul lor măturaţi din funcţii.

Politica

Comentarii

5 comentarii to “Surdu a dus PDL la 8 la sută în Iaşi, însă oportuniştii din filială continuă să-l boceasă pe la colţuri”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)