Îşi bat joc cei din UNPR de Victor Ponta? Partidul lui Oprea trânteşte un comunicat lemnos în sprijinul candidaturii şefului PSD la Cotroceni

Uneperiştii lui Gabriel Oprea strâng semnături pentru susţinerea candidaturii lui Victor Ponta la prezidenţiale.

Nimic spectaculos până aici, însă un comunicat transmis de UNPR aminteşte de limbajul folosit în vremurile comuniste.

„Pensionarii membri ai Uniunii îşi doresc un preşedinte tânăr care să poată rezolva problemele celor în vârstă. Femeile din UNPR susţin un preşedinte care să le reprezinte pe fiecare dintre ele. Iar tinerii din Uniune vor un preşedinte energic, un tânăr care la revoluţie avea o vârstă apropiată de a lor, un lider care, prin parcursul şi cariera sa profesională, dă tuturor speranţa că prin muncă se poate reuşi”, se arată în comunicatul celor de la UNPR.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)