Camelia Bogdănici (PMP): S-au speriat cei din PSD Iaşi? Domnule Nichita, ieşenii nu v-au mandatat să faceţi orice vreţi

«Conform legilor din România, campania pentru alegerile europarlamentare din 2014 se termină Sâmbătă, 24 mai, ora 7:00. Din acel moment nu mai este permisă niciun fel de campanie electorală, inclusiv afişe şi simboluri electorale.

Atât domnul Primar Nichita cât şi clica din jurul său nu cunosc legea electorală sau, mai probabil, au ales să o ignore. Începând cu această dimineaţă (Vineri, 23 mai 2014), angajaţii Primăriei au început să demonteze şi să strângă panourile electorale special concepute pentru afişaj electoral.

S-au speriat cei de la PSD? Pentru că e destul de clar pentru oricine că e un ordin de partid. Au primit ordin de sus sau e o hotărâre locală? Ar fi interesant de urmărit dacă acţiuni similare se mai întâmplă prin ţară.

Domnule Gheorghe Nichita, să nu credeţi că procentul mare cu care aţi câştigat alegerile vă conferă un statut deasupra legilor României. Să nu presupuneţi că ieşenii v-au mandatat să faceţi orice vreţi. Să nu credeţi că puteţi reprezenta pe ieşeni şi că puteţi conduce Iaşul prin astfel de acte abuzive. Să nu cumva să vă treacă prin minte că puteţi folosi o organizaţie şi o structură ca Primăria Iaşi pentru uzul dumneavoastră personal sau interesul obscur al unui partid politic.
Bănuiesc că cei de la Primărie au deja o explicaţie pregătită. Nu trebuie să uităm că această acţiune organizată a Primăriei Iaşi este complet anormală şi reprobabilă».

SURSA:  Declaratie de presa deputat Camelia Bogdanici, lider PMP Iasi

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)