Despre unificarea dreptei şi despre pasul în spate pe care trebuie să-l facă Udrea
Rezultatul de la europarlamentare arată că alegătorii dreptei sunt debusolaţi. Am auzit cazuri în care dupa indelungi analize, voturile în familie s-au împărţit echitabil între PDL, PMP, FC sau chiar PNL.
Ce-i desparte pe aceşti oameni, care se cred mari lideri politici? Orgoliile, nimic mai mult. PDL n-avea cum să se înţeleagă cu PMP pentru listă comună, dar PMP de ce nu a făcut front comun cu Forţa Civică? Cine n-a vrut: MRU sau liderii isteţi ai PMP care credeau că scot 10 la sută doar dacă se afişează la 3-4 acţiuni Traian Băsescu alături de ei?
Azi, Elena Udrea a ieşit la rampă. Şi a ieşit prost. Nici bine nu s-a uscat cerneala pe procesele verbale de la urne, că Udrea ştie deja că pentru toamnă nu mai e nimic de făcut. În loc să proclame necesitatea ca liderii dreptei să se aşeze chiar azi la masă, Elena Udrea spune lucruri halucinante:
“Partidele de centru-dreapta nu se vor uni. Nu până la alegerile din toamnă. Sunt prea mari resentimentele personale ale liderilor şi prea slabe caracterele pentru a le depăşi, fie şi în ideea măreaţă de a învinge PSD-ul la prezidenţiale”, spune Elena Udrea.
Când porneşti cu astfel de afirmaţii, e clar că nu vrei unificare. În loc să ştergi tot ce s-a întâmplat până acum şi s-o iei de la capăt, Elena Udrea dă semnalul că nimic nu se mai poate face. Inclusiv expunerea stridenta din campanie a daunat PMP.
Dacă restul partidelor de dreapta dovedesc minimă inteligenţă, proiectul unificarii se poate urni.
Nimic nu împiedică PNL, PDL, FC sau chiar PNŢCD către un proiect comun. Dacă nici aceste partide nu-şi dau seama ce s-a întâmplat duminică la vot, atunci drumul lui Ponta spre Cotroceni e liber. Pentru că aşchiile de dreapta se vor măcelări între ele pentru împingerea favoritului în turul doi. Însă după ce liderii îşi vor arunca vorbe grele, alegătorii nu se vor duce automat în turul doi pentru a pune ştampila pe răul cel mai mic. Unii dintre ei vor considera că răul cel mai mic e să stea acasă.

Felicitari! Asta chiar e o analiza corecta ambalata intr-un text bun. Sper sa nu fiti modest si sa-mi publicati comentariul:)