Baconschi despre viitorul său în PMP: N-am luat o decizie privind plecarea, voi rămâne într-o repliere tactică
Preşedintele Traian Băsescu şi-a ales urmaşul, în persoana Elenei Udrea, afirmă Teodor Baconschi, membru al PMP. El a afirmat că la Congresul formaţiunii, intelectualii din partid au fost “evacuaţi şi marginalizaţi”, ca la PDL, şi că pe termen scurt va sta în banca sa şi va observa.
Baconschi a candidat în 2012 la Iaşi pe colegiul de senator Copou, obţinând 20 la sută din voturi.
„Eu şi Adrian Papahagi suntem printre cei cinci membri fondatori care au preluat de la Fundaţia Mişcarea Populară ambiţia de a construi un altfel de partid, cu figuri noi şi cu scopul de a mobiliza electoral clasa de mijloc, România harnică, profesiunile liberale, publicul educat, care-şi doreşte un alt standard în politica românească. Noi am făcut acest efort timp de aproape nouă luni, am construit cu mult efort prima reţea de filiale ale PMP în ţară”, spune fostul ministru de Externe.
Întrebat ce efect va avea asupra PMP absenţa intelectualilor din conducerea formaţiunii, Teodor Baconschi a răspuns: “Am trăit un sentiment de deja vu, pentru că exact aşa cum la PDL intelectualii au fost, ca să zic aşa, puşi în vitrină şi apoi evacuaţi, s-a întâmplat un fenomen similar şi în evoluţia PMP. La PDL, implantul nu reuşise, aici chiar membrii fondatori, împreună cu personalităţile din Fundaţia Mişcarea Populară au fost marginalizaţi”.
În opinia sa, “este foarte clar că preşedintele Băsescu, la capătul a zece ani de mandat, şi-a ales urmaşul, este vorba de doamna Elena Udrea şi evident că partidul va merge acum pe această linie, vom vedea cu ce rezultate, cu ce reacţii publice şi cu ce capacitate de negociere în redesenarea scenei politice pe dreapta”.
Întrebat dacă suspectează unele jocuri de culise înaintea Congresului PMP, Teodor Baconschi a răspuns: “Totul a fost cât se poate de clar, pentru că practic, cu excepţia unei poziţii sau a două din organigrama de conducere a PMP, a fost omul şi locul, adică echipa era prefigurată prin faptul că fiecare candidat agreat de doamna Elena Udrea a candidat singur, n-a avut contracandidaţi, deci n-au fost emoţii din punctul ăsta de vedere”.
Cat priveste ramanerea sa in PMP, Teodor Baconschi a precizat: “N-am luat încă o decizie. Va trebui să rămân într-o repliere cel puţin tactică. Nu s-a socotit că prezenţa şi competenţele mele sunt utile noii formule de conducere, în care se regăseşte şi domnul Marin Anton sau multe alte personalităţi de acest tip. Voi sta în banca mea, voi observa ce se întâmplă pe scena politică, se vor mai întâmpla multe până în noiembrie. Regret că o serie de personalităţi de dreapta, ca Mihai Răzvan Ungureanu, Monica Macovei, Cătălin Predoiu şi alţii se regăsesc în partide diferite, deşi ar fi fost nevoie ca ele să imprime politicii româneşti un suflu de schimbare efectivă”.
