Surse PDL Iaşi: 21 de oameni prezenţi vinerea trecută la puciul de la Direcţia Agricolă nu sunt membri PDL

Ies la iveală detalii interesante despre şedinţa de vinerea trecută de la Direcţia Agricolă, unde s-au adunat contestatarii actualei conduceri a PDL Iaşi. În total au fost peste o sută de oameni, din care 68 din municipiul Iaşi.

Surse din filială spun că a fost luat la puricat procesul verbal al şedinţei şi s-a constatat că 21 de participanţi la reuniune nu sunt membri ai PDL.

„Cei 21 de oameni nu figurează în baza noastră de date dar au semnat la finalul şedinţei. Nu ştim cine sunt şi cum au venit. Problema este cu ceilalţi 47 de membri PDL, care s-au dus la o reuniune de acest gen. Colegiul Director poate fi convocat doar de liderul filialei, ceea ce nu s-a întâmplat”, a spus unul dintre liderii PDL Iaşi.

Cei 47 de membri PDL Iaşi vor fi chemaţi la partid pentru a da explicaţii.

„Posibil ca unii dintre ei să nu aibă nici o vină că au ajuns în sală, dar vrem să aflăm cine i-a chemat acolo. De altfel, unii au stat câteva minute, apoi când s-au lămurit au părăsit sala”, susţin cei din conducerea PDL Iaşi.

La reuniunea cu pricina au fost prezenţi şi trei consilieri locali: Constantin Axinia, Constantin Bârhală şi Cătălin Cristian. De asemenea, a fost prezent şi viceprimarul Gabriel Surdu, împotriva căruia au început procedurile de excludere.

Săptămâna viitoare va avea loc un nou Biroul Permanent Local, în care s-ar putea decide sancţiuni împotriva celor care au pus la cale răzmeriţa în filială.

Cel mai probabil, şedinţa de mazilire a lui Gabriel Surdu va avea loc după BPL-ul de săptămâna viitoare.

Urmează ca şi Biroul Permanent Judeţean să analizeze ce oameni din judeţ au fost prezenţi la şedinţa războinică de vinerea trecută pusă la cale de oamenii lui Gabriel Surdu.

Politica

Comentarii

5 comentarii to “Surse PDL Iaşi: 21 de oameni prezenţi vinerea trecută la puciul de la Direcţia Agricolă nu sunt membri PDL”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)