Ce spune liderul PMP Iaşi despre scandalul iscat la centru în partid
Liderul PMP Iaşi, deputatul Petru Movilă, susţine că au existat nişte erori de implicare, din partea unor colegi, în privinţa strângerii de semnături pentru prezidenţiabilul Cristian Diaconescu.
„Sigur că au apărut aceste erori. Dar avem un preşedinte al partidului, putem da comunicate de presă, fără să-şi dea fiecare cu părerea. Ar trebui să-şi ţină gura, să se abţină”, a afirmat Petru Movilă.
El a adăgat că politica este o activitate de echipă, nu se face individual.
Vicepreşedintele PMP îl consideră pe Cristian Diaconescu „un om serios, care nu e implicat în scandaluri şi cu o carte de vizită impresionantă”.
Întrebat dacă s-ar impune schimbarea prezidenţiabilului PMP, Petru Movilă a evitat un răspuns tranşant.
„Discuţiile cu semnăturile şi nominalizarea unui alt candidat sunt lucruri diferite. Atunci când Diaconescu a fost nominalizat au fost analizate toate situaţiile posibile”, a adăugat vicepreşedintele PMP.
Elena Băsescu a scris marţi, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că organizaţiile PMP au «probleme» în a strânge semnături pentru candidatul la prezidenţiale Cristian Diaconescu “deoarece Elena Udrea le interzice acest lucru”.
“Doamna Ruxandra Dragomir se preface că nu ştie despre ce este vorba: organizaţiile au «probleme» în a strânge semnături pentru Cristian Diaconescu deoarece Elena Udrea le interzice acest lucru”, scrie Elena Băsescu într-o postare de marţi seară pe pagina sa de Facebook.
În continuarea acestui mesaj, ea face o trimitere la o informaţie de presă în care se arată că membri din PMP ar contesta candidatura lui Cristian Diaconescu la Preşedinţie şi că, potrivit unei declaraţii a preşedintelui organizaţiei de femei a PMP, Ruxandra Dragomir, Diaconescu ar avea probleme în strângerea de semnături, până în prezent reuşind să adune doar 7.000, pentru înscrierea în competiţia electorală fiind necesare 200.000 de semnături.
