Indecizia şefilor PDL Iaşi în privinţa sancţionării consilierilor portocalii care nu vor tei pe pietonal l-a enervat pe Predoiu. „Observ cum trec săptămânile, iar conducerea filialei tace”
Prim-vicele PDL Cătălin Predoiu n-a uitat votul consilierilor ieşeni ai PDL împotriva replantării teilor pe Ştefan cel Mare, cerând sancţionarea acestora de către filiala judeţeană a democrat-liberalilor.
Predoiu a scris pe Facebook că pentru sănătatea opoziţiei ieşene, politicienii PDL şi PNL care pactizează cu PSD trebuie îndepărtaţi.
«Nu i-am uitat pe ieşenii care îşi doresc replantarea teilor pe bulevardul central al oraşului. La fel, nu am uitat nici faptul că toţi consilierii locali ai PDL Iaşi s-au abţinut la votul dat în CL prin care ar fi fost posibilă replantarea copacilor. Aceasta cu toate că o decizie a Consiliului de Coordonare Locală le cerea explicit un vot „pentru”! Filiala a promis atunci sancţiuni neîntârziate la adresa consilierilor amintiţi, doar că observ cum trec săptămânile, iar conducerea locală tace. Consider că, pentru sănătatea opoziţiei politice ieşene, toţi politicienii PDL şi PNL care pactizează cu PSD trebuie de urgenţă îndepărtaţi», a scris Predoiu pe Facebook.
Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a venit recent la Iaşi, pronunţându-se ferm pentru replantarea teilor pe Ştefan cel Mare. Totodată, el le-a cerut consilierilor PDL să sprijine demersul societăţii civile din Iasi.
Trei din cei patru consilieri PDL (Constantin Axinia, Constantin Bârhală şi Constantin Leonte) s-au abţinut la vot în şedinţa de CL pe proiectul cu replantarea teilor. Cel de-al patrulea pedelist din consiliu, Cătălin Cristian, a lipsit de la şedinţă.

nu au sange in vene astia de la Iasi. Doar pe combinatii sunt pusi, de aici si rezultatul lor “foarte bun” la alegerile europarlamentare. La consiliul director al unui partid era un bou care se lauda ca a scos 0,8%-”E foarte bun rezultatul ca am fost al 8-lea din 25″ iar ceilalti aplaudau si il felicitau