Continuă bâlbăiala primăriei: Pasajul din Fundaţie nu va fi gata nici pe 15 septembrie, când Iaşul se aglomerează
Şefii primăriei se contrazic de la o zi la alta. Iniţial s-a spus că pasajul de la Fundaţie va fi gata la 15 august, apoi au fost avansate alte două termene: 1 septembrie sau 15 septembrie.
Nici aceste două date nu vor fi respectate, pentru că boierii primăriei ne spun acum că pasajul va fi gata abia în octombrie-noiembrie. Oficialii din Roznovanu au precizat ieri că graficul de lucrări pentru tot pasajul, inclusiv finisajele, are ca termen de finalizare luna octombrie, scrie Ziarul de Iaşi. Tot atunci ar putea fi deschisă şi circulaţia auto în interiorul pasajului, aceasta deoarece asfaltarea finală în subteran este prevăzută după terminarea lucrărilor de finisaje arhitecturale.
Sunt două variante:
1. Nichita vrea să inaugureze măreaţa lucrare în mijlocul campaniei electorale. O decizie riscantă, pentru că e greu de presupus că poţi câştiga voturi cu o lucrare amânată de 5 ori.
2. Aceluiaşi Nichita îi e teamă că pasajul nu îşi va dovedi utilitatea, încercând să amâne momentul inaugurării până după campania prezidenţialelor. Asta ar însemna că vom putea circula prin pasaj abia după 16 noiembrie.
