Atac la aleşii PNL şi PDL: PSD încurajează traseismul aleşilor locali taman înainte de prezidenţiale
Vicepremierul Liviu Dragnea propune ca pentru o perioadă de două săptămâni să existe posibilitatea ca aleşii locali să îşi aleagă partidul fără să îşi mai piardă mandatul.
Dragnea a spus azi la Suceava că, cel puţin în ultima lună, a primit foarte multe solicitări de la primari din ţară, de la consilieri locali, judeţeni, preşedinţi de consilii judeţene, care i-au semnalat că există o problemă determinată de instabilitate în administraţia locală, generată de apariţia noilor partide.
„Devine din ce în ce mai pregnantă o situaţie. Începe să se instaleze o oarecare instabilitate în administraţia locală generată de apariţia unor partide – PMP, PLR, ruperea USL, apariţia ACL şi au început din ce în ce mai mulţi primari să îşi exprime public susţinerea pentru un partid, altul decât pe listele căruia au candidat. Au început să fie probleme în majorităţile consiliilor locale şi judeţene”, a spus vicepremierul.
El a arătat că, în acest context, propune să existe o perioadă de două săptămâni în care aleşii locali să aleagă partidul în care să activeze.
Vicepremierul a mai spus că va face această propunere premierului şi coaliţiei de guvernare, care să analizeze această posibilitate.
Întrebat dacă prin această propunere de act normativ nu se legiferează migraţia politică, vicepremierul a spus că nu susţine migraţia, dar că nici nu poate rămâne indiferent.
De ce vrea PSD să dea drumul la migraţia aleşilor locali? În prezent, PNL şi PDL dispun de jumătate din primari în întreaga ţară. Iar la prezidenţiale, influenţa primarilor, mai ales în mediul rural, poate fi decisivă.
