Ordonanţa cu traseismul primarilor a picat la Camera Deputaţilor. Ce vor face aleşii care au trecut deja la PSD dacă şi Senatul o respinge?
Surpriză azi la Camera Deputaţilor. Celebra ordonanţă cu migraţia primarilor a picat la vot în Camera Deputaţilor.
”Ordonanţa nu a trecut”, a constatat preşedintele de şedinţă, Viorel Hrebenciuc. Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată cu acest act normativ, Senatul fiind forul decizional. La vot a participat şi premierul Victor Ponta.
Ordonanţa va ajunge şi la Senat, dar PSD are emoţii după votul din Cameră.
ÎNTREBARE: Ce se va întâmpla cu primarii traseişti care deja au migrat la PSD?

Păi se aplica legea, adică îşi pierd funcţia (ordonanţa aia era o derogare şi nu o modificare a ei). Că până şi în românia faptul că nu cunoşti legea nu te face invincibil în faţa ei sau cu alte cuvinte prostia se plăteşte.
Mult amatorism si lipsa de carte la unii.Daca pica la Senat si o sa pice,e foarte bine,nu se transforma-n lege ,dar trecand cele 45 de zile ,efectele inceteaza,dar Ce s-a intamplat cat a functionar ramane LEGAL.Deci cei care au trecut raman trecuti.Mana pe carte baieti.
#Bogdan
La modul cum chinui virgulă aia şi eu aş pune mâna pe carte în locul tău. Da bănuiesc că la salubris sau la rajac la voi nu e necesar.
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Politica/O+noua+Lansare+o+veche+metoda+de+a+umple+stadionul+angajatii+RAT
“O noua lansare, o veche metoda de a umple stadionul. Maine pe Arena Nationala, premierul Ponta va fi aclamat si de angajati RATB invitati aici “la o plimbare”. “