Mihai Chirica spune că factura pentru bannerele ACL date jos de primărie va fi trimisă liberalilor. ACL: Să trimită factura la adevăratul beneficiar al acţiunii, adică la partidul din care Chirica face parte

„Costurile de coborâre a bannerelor le sunt imputabile celor care le-au instalat incorect. Le facem factură şi le-o trimitem“, a spus Mihai Chirica, potrivit Ziarul de Iaşi.

Scandalul a pornit de la cele 24 de bannere cu Iohannis coborâte de pe stâlpi de subordonaţii primăriei, întrucât nu s-ar fi respectat amplasamentele. Povestea e însă alta: PNL a cerut 60 de locaţii, primăria a aprobat doar jumătate, dar a dat suplimentar alte locaţii pe străzi secundare, pe care trec două maşini pe zi.

Azi, ACL Iaşi a reacţionat la vorbele lui Chirica, respectiv că factura coborârii materialelor electorale va fi trimisă la PNL.

«Îl sfătuim pe domnul Chirica ca, în momentul în care va emite acea factură, să nu o trimită la noi, ci la sediul adevăratului beneficiar al acestei acţiuni, adică partidul din care face parte şi dumnealui!», se arată într-un comunicat al ACL Iaşi.

Politica

Comentarii

Un comentariu to “Mihai Chirica spune că factura pentru bannerele ACL date jos de primărie va fi trimisă liberalilor. ACL: Să trimită factura la adevăratul beneficiar al acţiunii, adică la partidul din care Chirica face parte”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)