Scandalul bannerelor ia amploare. PMP: Am cerut 95, ni s-au aprobat doar 20. Au depăşit orice limită cei din primărie, sunt nişte mincinoşi
Începutul de campanie este marcat de dispute între principalii actori politici legate de bannerele din oraş. După ce PSD şi-a luat partea leului, montându-şi bannere în cele mai bune locaţii din târg, ACL şi PMP au rămas cu buza umflată. Celor de la ACL li s-au aprobat alte zone decât cele cerute, în timp ce la PMP s-au dat doar 20 de locaţii din 95 solicitate.
„PMP a cerut 95 de locaţii, am anexat şi zonele pentru care am cerut aprobare. Sunt nişte mincinoşi cei din primărie, pentru că din presă aflăm că am primit aprobare doar 20. Au depăşit orice limită, nu mai au contact cu realitatea. Ei merg din minciună în minciună, doar cu scopul de a câştiga”, a declarat liderul PMP Iaşi, deputatul Petru Movilă.
