Autorităţile nu mai comunică numărul pelerinilor care aşteaptă să se închine la moaştele Sfintei Parascheva. E primul an când se întâmplă asta
Până anul ăsta, de Sfânta Parascheva, Jandarmeria comunica numărul exact al pelerinilor aflaţi la coadă pe străzie din jurul Mitropoliei. A fost o colaborare excelentă Jandarmerie-presa timp de 20 de ani. Sun azi dimineaţă la Jandarmerie: «Nu mai comunicăm noi cifrele, ci organizatorii, adică Primăria şi Mitropolia», spune purtătorul de cuvânt de la Jandarmi.
Închid şi îl sun rapid pe Buraga de la Primărie. „Nu noi, Mitropolia”, îmi zice Buraga. Insist la Mitropolie. „Da, ştim problema, dar nu noi dăm numărul pelerinilor. Jandarmeria ştie exact câtă lume este, ce străzi sunt închise. Speram să se rezolve”.
Mă enervez. Sun iar la Jandarmerie. Le explic cum stau lucrurile, nimic. „Aşa s-a decis, nu depinde de noi”.
Păi bine fraţilor, cine comunică până la urmă câţi oameni sunt la rând, câţi au trecut pe la raclă etc.
Pentru că nu vreţi să daţi nici o cifră, iaca informaţia exactă: La ora 10.35, la Mitropolie nu se afla nici un pelerin. Vă place?
