Miting mamut pro-Iohannis mâine la Iaşi. 20.000 de oameni sunt aşteptaţi în Piaţa Palatului

Al treilea miting regional al ACL este programat mâine la Iaşi, după ce acţiuni similare au fost organizate la Craiova şi Constanţa. Evenimentul se va desfăşura începând cu ora 11.00, în Piaţa Palatului Culturii.

Potrivit liderilor ieşeni ai ACL, la miting sunt aşteptaţi peste 20.000 de oameni din toate judeţele Moldovei. Din judeţul Iaşi vor fi prezenţi în jur de 10.000 de oameni, restul participanţilor provenind din alte judeţe. Numai Suceava şi Botoşaniul vor trimite se pare la Iaşi 3.000 de persoane.

Vicele PNL Iaşi Alexandru Muraru spune că Moldova va decide soarta alegerilor, în condiţiile în care Transilvania este de partea lui Iohannis, iar Muntenia este dominată de Ponta.

„Vor vorbi la mitingul de la Iaşi Iohannis, Blaga, Adomniţei, Oprea şi MRU”, a anuntat Muraru.

El a spus că există unele informaţii cum că s-ar încerca provocarea unor incidente la acţiunea ACL de la Iasi.

„Facem apel la PSD să  nu încalce legea. De asemenea, facem apel la cei din Poliţie şi Jandarmerie să fie vigilenţi. Vor exista echipe ACL care se vor ocupa de defluirea participanţilor şi vom fi în permanenţă în cotact cu forţele de ordine”, a mai spus liberalul.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)