Iohannis la mitingul ACL de la Iaşi: «Ponta este un om manevrat». Ce a spus prezidenţiabilul ACL despre autostrada Iaşi-Tg Mureş
Peste 20.000 de oameni (organizatorii au estimat peste 25.000) au participat sâmbătă la mitingul ACL din Piaţa Palatului Culturii din Iaşi. Au venit membri şi simpatizanţi PNL şi PDL din toate judeţele Moldovei.
Liderii PNL au spus că mai multe autocare sosite din Galaţi au fost parcate cu greu în zona Podu Roş, întrucât Splai Bahlui era ocupat de mijloacele de transport care au adus oamenii la Iaşi.
Mai toţi cei care au urcat pe scenă la mitingul ACL au vorbit despre necesitatea ca Moldova să fie legată de Transilvania prin autostrada Iaşi-Tg. Mureş, ei criticând totodată PSD-ului că autostrada a fost scoasă din Master Planul guvernului Ponta.
Au vorbit în faţa participanţilor printre alţii Klaus Iohannis, Vasile Blaga, MRU, Cătălin Predoiu, Gheorghe Flutur, dar şi liderii ieşeni ai ACL Cristian Adomniţei şi Dumitru Oprea.
Candidatul ACL la preşedinţie Klaus Iohannis l-a taxat pe Victor Ponta, spunând că acesta este ”un om manevrat, omul unui sistem”.
”Preşedintele României trebuie să fie al oamenilor, să fie liber, nu manevrat de alţii. Eu sunt un om liber. România nu este a lor, ci a oamenilor”, a declarat Iohannis.
El a mai afirmat că Ponta vorbeşte despre unire, dar în Moldova nu există nicio autostradă care să lege această regiune de Transilvania.
”Pentru modernizarea Moldovei este nevoie de autostradă”, a precizat Klaus Iohannis.
El a mai spus că dacă va ajunge preşedinte va garanta statul de drept şi independenţa justiţiei, astfel încât să nu mai existe politicieni care să ”bage mâna în banul public”.
”Să nu avem un guvern care crede că poate lua tot”, a declarat Iohannis.
De asemenea, Iohannis s-a întrebat retoric de unde are PSD atâţia bani pentru campania electorală, ”pe fiecare stâlp, gard şi copac” fiind afişe cu Victor Ponta.
”Imediat ce ajung preşedinte propun să schimbăm legislaţia de finanţare a partidelor şi a campaniei electorale. În luna ianuarie nu trebuie vacanţe pentru Parlament. Trebuie ordine în legea de finanţare a partidelor, să se spună cine finanţează şi cât se cheltuie în campanie. Este inadmisibil ca unii să cheltuie zeci de milioane de euro în campania electorală”, a mai spus el.
Mitingul a durat o oră şi jumătate.

Iată de ce PNL Iași, vorbește , din nou, despre Autostrada Iași-Tg. Mureș, pe care au promis-o și n-au realizat-o cînd erau parte a Grupului Infracțional Organizat, numit impropriu USL! Le-a dat ordin, din închisoare, ”capo di tutti capi”, Relu Pușcărelu, care coordonează în continuare cuibușorul PeNaL din Podu Roș, prin interpuși, numiți , Cristinei sau Dângăgei! Fenechiu n-a avut timp să finalizeze masterplanul pe transport și să-l trimită la Bruxelles, cînd era ministru, căci era ocupat cu tunul de la CFR Marfă și cu afacerea ”Transformatorul”! Acum nemaifiind așa de ocupat, a primit, se pare, de la colaboratorii, încă liberi, un set nou de carioci, cu care desnează autostrăzi pe pereții celulei!