Deputatul Blăjuţ: «Închiriem autocare şi mergem 500-600 de oameni în faţa guvernului, dacă nu se rezolvă cu autostrada. Lăsăm şi sărbători, lăsăm tot, nu putem sta pasivi»

Deputatul independent Viorel Blăjuţ susţine că va organiza un protest în faţa guvernului, de Crăciun, la care vor participa cel puţin 500 de persoane, dacă până pe 20 decembrie, proiectul autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş nu va fi introdus în Master Planul General de Transport.

Blăjuţ a cerut azi într-o declaraţie politică în plenul Camerei Deputaţilor introducerea proiectului autostrăzii în Master Planul General, adăugând că dacă acest lucru nu se va întâmpla până pe 20 decembrie, atunci va iniţia proteste de Crăciun în faţa guvernului.

Deputatul ieşean a spus că va închiria autocare, pe care le va pune la dispoziţia celor care vor să participe la protestul din faţa Palatului Victoria.

„Dacă guvernanţii nu cedează, atunci le facem o surpriză de Crăciun. Nu ştiu când va fi protestul, pe 24 decembrie sau chiar pe 25 decembrie, dar vom merge 500-600 de oameni în faţa guvernului. Lăsăm la o parte şi sărbători, lăsăm tot, pentru că nu putem sta pasivi în faţa acestei nedreptăţi”, a precizat deputatul Viorel Blăjuţ.

El spune că Iaşului i s-a făcut o mare nedreptate şi l-a acuzat pe fostul deputat Viorel Hrebenciuc că s-ar afla în spatele „acestei înşelătorii”.

„Politicianul din spatele acestei înşelătorii este astăzi în arest. Este vorba de Viorel Hrebenciuc. Nedreptatea făcută ieşenilor şi totodată moldovenilor, se referă la minciunile grosolane ale tuturor guvernanţilor despre autostrada Iaşi-Tg Mureş. Acceptată de UE, autostrada Iaşi-Tg Mureş, care ar fi însemnat o imensă şansă de dezvoltare a Moldovei şi nu numai, a fost blocată de ambiţia unui singur om: Viorel Hrebenciuc, dar şi de legăturile acestui om cu anumiţi politruci. Prin acest complot, proiectul autostrăzii Iaşi-Tg. Mureş a devenit, peste noapte, în biroul lui Viorel Hrebenciuc, proiectul autostrăzii Bacău-Braşov, deşi cel de-al doilea proiect nu avea asigurată finanţarea din partea Uniunii Europene, ci doar finanţare de la bugetul statului”, a declarat deputatul ieşean.

Administratie, Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)