Deputatul Costel Alexe: PSD se va debarasa de aleşii traseişti
Liberalul ieşean Costel Alexe consideră că PSD se va debarasa de traseişti, unul dintre motive fiind lipsa încrederii faţă de aceştia.
„Există aproximativ un număr de 500 de primari PNL (PNL şi PDL) care au migrat la PSD, sute de consilieri locali sau judeţeni, foşti membri cu funcţii de răspundere în instituţii locale sau centrale. PSD se va debarasa repede de aceştia din trei motive:
1. Urgenţa pregătirii resurselor umane şi materiale a PSD pentru anul 2015 şi anul electoral 2016 (poziţii noi pentru oameni care au muncit în campanie şi care revendică poziţii instituţionale).
2. Solicitările UNPR de a avea acces la funcţii noi.
3. Lipsa de încredere faţă de aceştia şi suspiciunea pactizării/întoarcerii, din nou, alături de PNL.
PSD a început astfel, oficial, curăţarea funcţiilor din fostul USL de către traseişti rezultaţi din ieşirea PNL de la guvernare. Traseiştii vor încerca cu obstinaţie să revină în Partidul Naţional Liberal prin negarea trecerii la PSD sau la PLR (lipsa adeziunilor oficiale), fie prin asumarea unul rol mincinos de „dizidenţi” ai Guvernului Ponta IV”, susţine deputatul PNL, într-un comunicat de presă.
