Geoană: Foarte mulţi social-democraţi din Iaşi şi din Moldova se vor alătura noului PSD

Fostul senator PSD Mircea Geoană a declarat la TeleM în emisiunea Iaşul în direct că în cel mult două săptămâni va lansa proiectul noului PSD.

El s-a arătat convins că foarte mulţi social-democraţi din Iaşi, dar şi din Moldova, se vor alătura acestui demers.

„O să vedeţi în câteva săptămâni o mişcare spectaculoasă şi un nou PSD care se va afirma ca parte a unei mari coaliţii de guvernare”, a spus Mircea Geoană, într-o intervenţie prin telefon.

Fostul lider PSD a precizat că grupul de iniţiativă al noului PSD va fi lansat până la sfârşitul acestei luni.

„Oferta noastră este făcută pentru colegii din PSD care înţeleg că sub actuala conducere se merge către ani mulţi de opoziţie. Dacă aceşti colegi nu vor avea curajul să spună că lucrurile în partid nu merg, atunci vom fi obligaţi să începem un proiect nou”, a declarat Mircea Geoană.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)