Puţini se aşteptau ca Băsescu să apară la congresul PMP. Şi a apărut. Cei mai mulţi spun că acelaşi Băsescu e terminat politic. Posibil să se pripească
Fostul preşedinte Traian Băsescu a apărut azi la congresul PMP, deşi puţini se aşteptau la acest gest. Chiar ieri, mai mulţi lideri PMP dădeau ca improbabilă participarea lui Băsescu la congres. Fostul şef al statului a fost întâmpinat cu urale de către delegaţii PMP, fiind prima sa apariţie după plecarea de la Cotroceni. Pentru PMP, momentul este unul delicat având în vedere problemele cu Justiţia pe care le are Elena Udrea.
Băsescu a spus în faţa activiştilor PMP că unul dintre motivele pentru care a venit la această manifestare este că a dorit să-şi apere mandatul de preşedinte al ţării, arătând că nimeni nu poate să-i apere mandatul mai bine ca el.
Băsescu a adăugat că, oricât ar fi de prins cu nepoţeii, este furibundă propaganda de demolare a ceea ce s-a întâmplat din 2004 până în 2014, adică în timpul mandatului său de preşedinte al României.
“Era obligatoriu să ies public şi să-mi apăr mandatul”, a spus Traian Băsescu, arătând că acest lucru nu poate fi lăsat pe mâna “televiziunilor lui Voiculescu, a lui Ghiţă sau a lui Gâdea”.
El a arătat că, dacă nu era congresul PMP, atunci el ar fi avut o apariţie publică.
