Tomaşeschi: «Iaşul nu are PUG. Îi cer lui Nichita să intre în legalitate»
Co-preşedintele PNL Dragomir Tomaşeschi spune că Iaşul nu are Plan Urbanistic General (PUG), perioada de existenţă a acestuia expirând în decembrie anul trecut. Tomaşeschi îi cere lui Nichita intrarea în legalitate.
„Municipiul nu mai are PUG. Oamenii sunt puşi să facă PUZ-uri şi PUD-uri, dar sunt ilegale, pentru că nu au PUG-ul deasupra lor. Investitorii sunt puşi să cheltuie în plus”, a spus Tomaşeschi.
La rândul său, co-preşedintele PNL Marius Dangă afirmă că lipsa unui plan urbanistic general are ca efect posibilitatea construirii unor imobile în afara normativelor prevăzute de lege.
